u

Vezi și : U, Ú, Ù, Û, Ü, Ũ, Ů, Ǔ, Ū, Ŭ, Ų, Ű, Ս, Ա, Մ,
Vezi și : ú, ù, û, ü, ũ, ů, ǔ, ū, ǖ, ǘ, ǚ, ǜ, ŭ, ų, ű

română

U u

Etimologie

Inevitabil din limba semitică, prin latină.

Pronunție

  • AFI: /u/


Substantiv


Declinarea substantivului
u
m. și n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ u u-uri
Articulat u-ul u-urile
Genitiv-Dativ u-ului u-urilor
Vocativ - -
  1. (literă minusculă) a douăzeci și șasea literă a alfabetului român.
  2. sunet notat cu această literă (vocală închisă posterioară rotunjită sau consoană sonantă labiovelară).

Vezi și

Literele alfabetului român
A · Ă · Â · B · C · D · E · F · G · H · I · Î · J · K · L · M · N · O · P · Q · R · S · Ș · T · Ț · U · V · W · X · Y · Z
a · ă · â · b · c · d · e · f · g · h · i · î · j · k · l · m · n · o · p · q · r · s · ș · t · ț · u · v · w · x · y · z

Etimologie

Formație onomatopeică.

Interjecție

  1. (adesea prelungit sau repetat) exclamație care exprimă surpriza, indignarea, regretul sau care constituie o avertizare (asupra unui pericol).
  2. (însoțit de „iu) strigăt (de voie bună) care însoțește chiuiturile.
  3. cuvânt care imită urletul unor animale (mai ales al lupului).


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.