strigăt

română

Etimologie

Din a striga + sufixul -ăt.

Pronunție

  • AFI: /'stri.gət/


Substantiv


Declinarea substantivului
strigăt
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ strigăt strigăte
Articulat strigătul strigătele
Genitiv-Dativ strigătului strigătelor
Vocativ strigătule strigătelor
  1. cuvânt, șir de sunete emise de cineva cu voce ridicată; țipăt, strigare.
  2. invocare.
  3. anunțare, semnalizare (cu voce puternică); comandă.
  4. sunet, șir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasăre.
  5. zgomot, larmă de voci; vociferare.
  6. exclamație de protest.
  7. chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat).
  8. strigătură.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.