g

Vezi și : G, Ĝ, Ģ, Ğ, Ġ, ĝ, ģ, ğ, ġ

română

G g

Etimologie

Din latină G, care a fost introdus în perioada veche ca o variantă a lieterei C.

Pronunție

  • AFI: /g/
  • AFI: /ɡe/
  • (urmat de „e” sau „i”) AFI: /dʒe/


Substantiv


Declinarea substantivului
g
m. și n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ g g-uri
Articulat g-ul g-urile
Genitiv-Dativ g-ului g-urilor
Vocativ - -
  1. (literă minusculă) a noua literă a alfabetului român.
  2. sunet notat cu această literă (consoană semioclusivă prepalatală sonoră când este urmată de „e” sau „i”, oclusivă palatală sonoră în grupurile „ghi” și „ghe”, oclusivă velară sonoră în toate celelalte poziții).

Vezi și

Literele alfabetului român
A · Ă · Â · B · C · D · E · F · G · H · I · Î · J · K · L · M · N · O · P · Q · R · S · Ș · T · Ț · U · V · W · X · Y · Z
a · ă · â · b · c · d · e · f · g · h · i · î · j · k · l · m · n · o · p · q · r · s · ș · t · ț · u · v · w · x · y · z

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.