licență
română
Etimologie
Din franceză licence < latină licentia.
Pronunție
- AFI: /li'ʧen.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului licență | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | licență | licențe |
| Articulat | licența | licențele |
| Genitiv-Dativ | licenței | licențelor |
| Vocativ | licență | licențelor |
- titlu obținut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobândește dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor făcute; examen dat pentru obținerea acestui titlu; (p.ext.) diplomă care conferă acest titlu.
- autorizație dată de stat unei persoane pentru exercitarea unui negoț special, pentru operații de import și de export etc.
- contract prin care posesorul unui brevet de invenție cedează cuiva dreptul de exploatare a invenției sale.
- atitudine, ținută care depășește limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite.
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.