client

română

Etimologie

Din franceză client < latină cliens, clientis.

Pronunție

  • AFI: /kli'ent/


Substantiv


Declinarea substantivului
client
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ client clienți
Articulat clientul clienții
Genitiv-Dativ clientului clienților
Vocativ clientule clienților
  1. persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără, consumă etc.; mușteriu.
  2. persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngrijii sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia.
  3. (în antichitatea romană) plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.