clanță

română

Etimologie

Din clanț < formație onomatopeică. Confer franceză clanche.

Pronunție

  • AFI: /ˈklan.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
clanță
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ clanță clanțe
Articulat clanța clanțele
Genitiv-Dativ clanței clanțelor
Vocativ clanță clanțelor
  1. mâner metalic montat la broasca ușii sau a porții, care prin apăsare, face să funcționeze mecanismul de închidere și de deschidere al acestora; clampă.
  2. (fig.) (peior. și fam.) gură.
  3. (arg.) felație.

Cuvinte derivate

Expresii

  • A(-i) da cu clanța = a vorbi mult, întruna (și despre lucruri mărunte)
  • Rău (sau bun) de clanță, = se spune despre un om care vorbește mult (și inutil) sau despre un om certăreț
  • A se lua (cu cineva) la clanță = a se certa (cu cineva)
  • Ține-ți clanța! sau tacă-ți clanța! = nu mai vorbi! taci!


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.