clănțău

română

Etimologie

Din clanță + sufixul -ău.

Pronunție

  • AFI: /klən'ʦəw/


Substantiv


Declinarea substantivului
clănțău
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ clănțău clănțăi
Articulat clănțăul clănțăii
Genitiv-Dativ clănțăului clănțăilor
Vocativ clănțăule clănțăilor
  1. om care vorbește mult (și adesea pe ton impulsiv, agresiv).
  2. (peior.) avocat.


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.