spațiu

Etimologie

Din latină spatium. Confer franceză espace.

Pronunție

• AFI: /'spa.ʦju/

Substantiv

1. (fil.; la sg.) formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea lor.

   Ce spațiu este între cei doi stâlpi?

2. (mat.) mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți.
3. întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjură.
4. perspectivă vastă, orizont larg.
5. loc, suprafață, întindere limitată.
6. limitele între care se desfășoară o acțiune; cadru.
7. lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil.
8. loc (liber) între două obiecte, distanță, interval.
9. (tipogr.) interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) unealtă cu care se realizează acest interval.
10. (muz.) interval între liniile unui portativ.
11. interval de timp, răstimp.