ocupa

Etimologie

Din latină occupare, franceză occuper.

Pronunție

• AFI: /o.kuˈpa/

Verb

1. (v.tranz.) a pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri.
2. (v.tranz.) a lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ.
3. (v.tranz.) a se întinde pe o suprafață, a se situa.
4. (v.tranz.) a reține, a rezerva.
5. (v.tranz.) a lua în primire, a deține un post, o funcție etc.
6. (v.tranz.) (fig.) a deține un loc într-o ierarhie.
7. (v.refl.) a lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesiune; a se îndeletnici cu...
8. (v.refl.) (cu determinări introduse prin prep. „de”) a se consacra unei preocupări temporare.
9. (v.tranz.) (înv.) a preocupa, a absorbi.
10. (v.refl.) a se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită.

Etimologie

Din ocupa.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru ocupa.

Referințe

• DEX '98 via DEX online