laur

română

Etimologie

Din latină laurus.

Confer italiană alloro, provensală laur, franceză laurier, spaniolă și portugheză laurel.

Pronunție

  • AFI: /'la.ur/


Substantiv


Declinarea substantivului
laur
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ laur lauri
Articulat laurul laurii
Genitiv-Dativ laurului laurilor
Vocativ -- -
  1. (bot.) (Laurus nobilis) dafin.
    Frunze de laur.
  2. (la pl.) frunzele dafinului (cu care se încununau odinioară eroii, poeții, oratorii); (fig.) glorie, victorie.
  3. (bot.) (Ilex aquifolium) arbust cu frunze persistente și lucioase, cu flori mici și cu fructe roșii.
  4. (bot.) (Datura stramonium) plantă veninoasă cu miros neplăcut, cu flori mari albe și cu fructul o capsulă țepoasă.

Sinonime

Cuvinte compuse

  • cunună de lauri

Cuvinte apropiate

Expresii

  • A culege lauri = a avea succese, a deveni celebru
  • A se culca pe lauri = a se mulțumi cu succesele obținute și a nu duce activitatea mai departe
  • (fam. în fraze interogative sau exclamative) Am mâncat laur(i) sau doar n-am mâncat laur(i) = doar nu și-a (sau mi-am) ieșit din minți; vezi bine, n-a (sau n-am) înnebunit


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.