miros
română
Etimologie
Pronunție
- AFI: /mi'ros/
Substantiv
| Declinarea substantivului miros | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | miros | mirosuri, miroase (4.) |
| Articulat | mirosul | mirosurile, miroasele (4.) |
| Genitiv-Dativ | mirosului | mirosurilor, miroaselor (4.) |
| Vocativ | ' | ' |
- unul dintre cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și unele animale, prin care organismul primește informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe care emană vapori; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații.
- Simțul mirosului.
- Miros de trandafir.
- (fig.) perspicacitate, intuiție, sagacitate.
- emanație plăcută sau neplăcută pe care o exală unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație pe care o produce această emanație asupra simțului olfactiv.
- (mai ales la pl.) condiment, mirodenie.
Sinonime
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Traduceri
simț prin care organismul percepe și deosebește diferite emanații, răspândite în aer de unele substanțe sau corpuri
|
|
Referințe
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.