domn

română

Etimologie

Din latină dom (i)nus.

Pronunție

  • AFI: /domn/


Substantiv


Declinarea substantivului
domn
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ domn domni
Articulat domnul domnii
Genitiv-Dativ domnului domnilor
Vocativ domnule domnilor
  1. termen de politețe pentru un bărbat.
  2. (fam.; la voc.) termen impersonal de adresare care însoțește de regulă o frază exclamativă, interogativă etc.
  3. soț.
  4. (pop.) orășean.
  5. persoană care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stăpân.
  6. titlu purtat de suveranii Țării Românești și ai Moldovei; voievod, domnitor; persoană care purta acest titlu.
  7. dumnezeu; isus Cristos.
  8. (la voc.) exclamație, invocație impersonală exprimând mirare, amărăciune, surpriză.
    Doamne, ce vorbă ți-a ieșit din gură!

Cuvinte derivate

Expresii

  • A da (sau a lăsa pe cineva) în plata (sau mila) domnului = a lăsa (pe cineva) în pace, a (-l) lăsa să facă ce vrea; a ignora
  • Vezi, doamne = chipurile, vorba vine


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.