ceartă
| Vezi și : cearta, ceárta |
română
Etimologie
Din verbul a (se) certa.
Pronunție
- AFI: /ˈʧe̯ar.tə/
Substantiv
| Declinarea substantivului ceartă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | ceartă | certuri, certe |
| Articulat | cearta | certurile, |
| Genitiv-Dativ | certei, cerții | certurilor |
| Vocativ | - | - |
- schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane.
- Multă ceartă s-a făcut între ei pentru mine.
- Cearta pe care a primit-o l-a potolit.
- (rar) neînțelegere, dușmănie, ură.
Sinonime
- 1: discuție, vorbă, zarvă, (pop.) gâlceavă, sfadă; admonestare, admonestație, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, râpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură
- 2: neînțelegere
Cuvinte derivate
Expresii
- Bun de ceartă = căruia îi place să se certe; certăreț
Traduceri
schimb de vorbe răstite (adesea ofensatoare) între două sau mai multe persoane
|
|
Etimologie
Din certa.
Verb
Referințe
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.