înfruntare

română

Etimologie

Din a înfrunta.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.frun'ta.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
înfruntare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ înfruntare înfruntări
Articulat înfruntarea înfruntările
Genitiv-Dativ înfruntării înfruntărilor
Vocativ înfruntare înfruntărilor
  1. acțiunea de a înfrunta și rezultatul ei.
  2. mustrare, dojană aspră; (p.ext.) jignire, insultă.
  3. rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață.
  4. conflict, ciocnire.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.