ocară
română
Etimologie
Din a ocărî (derivat regresiv).
Pronunție
- AFI: /o'ka.rə/
Substantiv
| Declinarea substantivului ocară | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | ocară | ocări |
| Articulat | ocara | ocările |
| Genitiv-Dativ | ocării | ocărilor |
| Vocativ | ocară | ocărilor |
- (pop.) vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare.
Locuțiuni
- (loc.adj.) De ocară = compromițător, jignitor, rușinos.
Expresii
- A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite
- (rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu..
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.