vrajă
română
Etimologie
Din slavă vraža, de la vrŭcati („a bâigui”).
Pronunție
- AFI: /ˈvra.ʒə/
Substantiv
| Declinarea substantivului vrajă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | vrajă | vrăji |
| Articulat | vraja | vrăjile |
| Genitiv-Dativ | vrăjii | vrăjilor |
| Vocativ | vrajo | vrăjilor |
- (în basme și în superstiții) acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor; mijloace magice întrebuințate pentru aceasta.
- A practica vrăjile.
- descântec.
- atmosferă de încântare, de farmec, de atracție.
Sinonime
- 1: descântec, farmec, magie, vrăjitorie, (livr.) taumaturgic, (pop.) descântătură, fapt, făcătură, făcut, fermecătorie, fermecătură, legământ, legătură, meșteșug, solomonie, (înv. și reg.) măiestrie, (reg.) băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, farmazonie, năprătitură, râvnă, râvnitură, solomonărie
- 3: farmec, desfătare
Cuvinte derivate
Locuțiuni
Traduceri
procedeu căruia i se atribuie însușiri supranaturale
|
Referințe
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.