poanson

Etimologie

Din franceză poinçon.

Pronunție

• AFI: /po̯an'son/

Substantiv

1. unealtă alcătuită dintr-o tijă de oțel sau de alt metal dur, de formă conică, triunghiulară etc., cu vârful gravat în relief, care servește la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confecționarea unor matrițe, la baterea medaliilor etc.
2. instrument ascuțit din oțel, folosit în tehnica gravurii.
3. piesă a unei matrițe, cu un contur cu muchii tăietoare sau cu o suprafață de lucru plană sau profilată, care servește la decupare, detașare, imprimare etc. prin deformare plastică.
4. unealtă cilindrică de os, cu vârful ascuțit, cu care se perforează pânza și se dă formă rotundă unor puncte de broderie cu găuri.

Referințe

• DEX '98 via DEX online