instrument

română

Etimologie

Din franceză instrument < latină instrumentum.

Pronunție

  • AFI: /in.stru'ment/


Substantiv


Declinarea substantivului
instrument
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ instrument instrumente
Articulat instrumentul instrumentele
Genitiv-Dativ instrumentului instrumentelor
Vocativ instrumentule instrumentelor
  1. unealtă, aparat cu ajutorul căruia se efectuează o anumită operație.
  2. aparat construit pentru a produce sunete muzicale.
  3. (fig.) persoană, forță, lucru, fapt de care se servește cineva pentru atingerea unui scop.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.