ciută
română
Etimologie
Din ciut, care este un cuvânt autohton de origine expresivă, ca ciot („ciuntitură”) și bot („rât; cioc”) (cu derivarea bont, „tocit”, ca ciunt). Confer italiană ciotto („șchiop”), a cărui origine este necunoscută după Prati 287.
Este cuvânt comun aproape tututor limbilor balcanice, fie că este vorba de formații expresive independente, fie de împrumuturi din română. Confer albaneză shutë.
Pronunție
- AFI: /ˈtʃju.tə/
Substantiv
| Declinarea substantivului ciută | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | ciută | ciute |
| Articulat | ciuta | ciutele |
| Genitiv-Dativ | ciutei | ciutelor |
| Vocativ | ciută, ciuto | ciutelor |
- (zool.) femela cerbului.
- Ciuta e femela cerbului.
- (fig.) epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță.
Sinonime
- 1: (zool.) cerboaică
Cuvinte compuse
- floarea-ciutei
- iarba-ciutei
- măseaua-ciutei
- părul-ciutei
Cuvinte apropiate
- ciunt
- ciunti, ciunta
- ciuntire, ciuntare
- ciuntit
- ciuntitură
- ciut
- ciutac, ciutan, ciutaș
Vezi și
Traduceri
femela cerbului
|
|
Etimologie
Din ciut.
Adjectiv
- forma de feminin singular pentru ciut.
Referințe
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.