eleganță

română

Etimologie

Din franceză élégance < latină elegantia.

Pronunție

  • AFI: /e.le'gan.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
eleganță
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ eleganță invariabil
Articulat eleganța invariabil
Genitiv-Dativ eleganței invariabil
Vocativ eleganță invariabil
  1. calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi făcut cu gust, cu rafinament, cu grație.
  2. distincție în limbaj, în stil etc.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.