cioară
| Vezi și : cioarã |
română
Etimologie
Origine necunoscută. Este considerat cuvânt expresiv, care imită croncănitul ciorii (confer DAR). Coincide cu albaneză sorrë (Meyer, Alb. St., IV, 72; Philippide, II, 705), friulană çore, sore („cioară”) (REW 2449: Densusianu, Hlr., 231), siciliană, calabreză ciola, napolitană ciàula, dialectul din Tarento ciola, piemonteză cova, dialectul din Savoia save, confer calabreză ciola („găină slabă și mică”) (Rohlfs 210). Confer Pascu, I, 64; Rosetti, II, 114.
Este curioasă și coincidența cu persană čurē (Popescu-Ciocănel 22), cumană čura (Kuun 129), ambele cu sensul de „șoim”; este însă puțin probabilă o relație directă. Este cuvânt dac, după Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 176; anterior indoeuropean, după Lahovary 323. Sensul 2 este rezultatul unei contaminări cu romani čor („sărman, nenorocit; țigan”) (Graur 138; Juilland 162).
Pronunție
- AFI: /'ʧjo̯a.rə/
Substantiv
| Declinarea substantivului cioară | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | cioară | ciori |
| Articulat | cioara | ciorile |
| Genitiv-Dativ | ciorii | ciorilor |
| Vocativ | cioară, cioaro | ciorilor |
- (ornit.) (Corvus, mai ales Corvus frugilegus) nume dat mai multor specii de păsări din familia corbului, cu penajul negru sau cenușiu, cu cioc conic și puternic.
- (peior.) epitet dat unui om brunet, oacheș.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
- ceapa-ciorii
- cioară-de-câmp
- cioară-de-semănătură
- cioară-gulerată
- cioară-pucioasă
- ciocul-ciorii
- macul-ciorii
Expresii
- A-l râde și ciorile = se spune despre cineva, care a ajuns de râsul tuturor
- Cât (sau ca) cioara în par = foarte puțin, sporadic
- (fam.) Cum (sau ce) ciorile? = (exprimă nemulțumire) cum (sau ce) naiba? cum (sau ce) dracul?
Vezi și
Traduceri
pasăre
|
|
Referințe
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.