șuier

română

Etimologie

Din a șuiera (derivat regresiv).

Pronunție

  • AFI: /ˈʃu.jer/


Substantiv


Declinarea substantivului
șuier
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ șuier șuiere
Articulat șuierul șuierele
Genitiv-Dativ șuierului șuierelor
Vocativ șuierule șuierelor
  1. zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care îl fac vântul, furtuna, vijelia; șuierătură.
  2. zgomot ascuțit produs de anumite corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc sau spintecă aerul cu iuțeală; șuierătură.
  3. sunet ascuțit, strident și prelung produs cu ajutorul unui instrument special (signal, sirenă etc.) sau prin suflarea cu putere a aerului printre buze ori printre degete; șuierătură.
  4. sunet sau țipăt (ascuțit) scos de unele animale și păsări; șuierătură.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.