știință
română
Etimologie
Pronunție
- AFI: /ʃtiˈin.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului știință | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | știință | științe |
| Articulat | știința | științele |
| Genitiv-Dativ | științei | științelor |
| Vocativ | științo | științelor |
- faptul de a avea cunoștință de ceva, de a fi informat sau să ai cunoaștere.
- pregătire intelectuală, învățătură, erudiție.
- ansamblu de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii; cunoștințe despre natură, societate și gândire.
- veste, știre.
- conștiință.
Sinonime
Antonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc.adv.) Cu (sau fără) știință = (ne) știind; (in) conștient; cu (sau fără) voie.
- Cu bună știință = conștient, având cunoștința deplină a faptelor.
- Cu (sau fără) știința cuiva = cu (sau fără) consimțământul ori aprobarea cuiva.
- Spre știință = ca să se știe.
Traduceri
Traduceri
|
|
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.