tip

română

Etimologie

Din franceză type < latină typus.

Pronunție

  • AFI: /tip/


Substantiv


Declinarea substantivului
tip
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ tip tipuri
Articulat tipul tipurile
Genitiv-Dativ tipului tipurilor
Vocativ tipule tipurilor
  1. obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip.
  2. individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel.
  3. (spec.) personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă.
  4. totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc.
  5. caracter distinctiv; particularitate.
  6. soi, fel, gen, categorie.

Cuvinte derivate


Traduceri


Substantiv


Declinarea substantivului
tip
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ tip tipi
Articulat tipul tipii
Genitiv-Dativ tipului tipilor
Vocativ tipule tipilor
  1. (fam.) individ, ins.

Cuvinte derivate

  • tipă


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.