ofițer
română
Etimologie
Din poloneză oficer, rusă офицeр (ofițer), franceză officier.
Pronunție
- AFI: /o.fi'ʦer/
Substantiv
| Declinarea substantivului ofițer | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | ofițer | ofițeri |
| Articulat | ofițerul | ofițerii |
| Genitiv-Dativ | ofițerului | ofițerilor |
| Vocativ | ofițerule | ofițerilor |
- nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade.
- titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu.
- (ieșit din uz) grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad.
- (pop.) varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus).
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
- ofițer al stării civile
- ofițer de aviație
- ofițer de infanterie
- ofițer de marină
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.