horn

Etimologie

Din ucraineană хорн (horn).

Pronunție

• AFI: /horn/

Substantiv

1. parte a coșului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș); (p.ext.) întregul coș de fum al unei case.
2. partea de deasupra vetrei țărănești prin care trece fumul în pod sau direct afară; coș (la clădiri).
3. (alpinism) spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți.
4. (geol.) relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare.

Referințe

• DEX '98 via DEX online