armă
| Vezi și : arma |
română
Etimologie
Din latină arma.
Pronunție
- AFI: /'ar.mə/
Substantiv
| Declinarea substantivului armă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | armă | arme |
| Articulat | arma | armele |
| Genitiv-Dativ | armei | armelor |
| Vocativ | armo | armelor |
- obiect, unealtă, aparat, mașină care servește în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe sportive etc.
- Armă de vânătoare.
- Armă atomică.
- Armă chimică.
- parte dintr-o armată specializată și dotată pentru un anumit fel de luptă; serviciu militar specializat în acest sens.
- (la pl.) armament.
- (fig.) mijloc de luptă (pe planul ideilor, al politicii etc.).
- (la pl.) ansamblul semnelor simbolice de pe o stemă, de pe un blazon etc.
Sinonime
- 1: (fam.) sculă
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Expresii
- A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar
- A bate (pe cineva) cu propriile arme = a învinge (pe cineva) cu propriile argumente
Traduceri
unealtă, mașină care servește pentru atac sau apărare
|
|
Referințe
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.