ștafetă

română

Etimologie

Din italiană staffetta, germană Stafette.

Pronunție

  • AFI: /ʃta'fe.tə/


Substantiv


Declinarea substantivului
ștafetă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ștafetă ștafete
Articulat ștafeta ștafetele
Genitiv-Dativ ștafetei ștafetelor
Vocativ ștafetă ștafetelor
  1. (înv.) curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente; ștafetar.
  2. scrisoare, mesaj urgent dus de un curier special: (p.ext.) veste, știre.
  3. concurs sportiv la alergări, schi, înot etc., care constă în parcurgerea unei distanțe regulamentare în patru părți egale, de către o echipă compusă din patru persoane, care străbat succesiv distanța repartizată, cu obligația de a transmite coechipierului următor un obiect convențional, care trebuie dus la punctul final.
  4. obiect convențional care se transmite succesiv într-o astfel de competiție.
  5. sportiv care participă la o ștafetă.

Cuvinte derivate

Expresii

  • ( fam.) A umbla cu ștafeta sau a duce ștafeta = a purta vorba, a bârfi, a cleveti


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.