învinge

română

Etimologie

Din în + vince (înv. „a învinge” < latină vĭncĕre).

Pronunție

  • AFI: /ɨnˈvin.ʤe/


Verb


Conjugarea verbului
învinge
Infinitiv a învinge
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 înving
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să învingă
Participiu învins
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a înfrânge, a bate pe inamic, pe adversar (în război), a triumfa, a doborî.
  2. a stăpâni, a înfrâna, a domina (o dorință, o pasiune, o slăbiciune etc.).
    Și-a învins durerea.
  3. (subiectul este o necesitate, o dorință, un sentiment etc.) a doborî, a birui, a copleși; p. ext. a duce până la capăt.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Etimologie

Din învinge.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru învinge.
  2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru învinge.

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.