înălța

Etimologie

Din latină *inaltiāre (< altus).

Pronunție

• AFI: /ɨ.nəlˈʦa/

Verb

1. (v.tranz. și refl.) a (se) îndrepta în sus; a (se) ridica.

   Se înălțase în înaltul cerului.

   Iisus s-a înălțat la cer.

2. (v.tranz.) a face să fie mai înalt prin ridicare și așezare pe un obiect situat mai sus etc.

   A înălța un perete.

3. (v.refl.) (rar; cu determinarea "pe cal", "în șa") a se urca pe cal; a încăleca.
4. (v.refl.) a deveni mai înalt; a crește.

   Vița s-a înălțat mult de la pământ.

5. (v.refl.) (despre clădiri, monumente etc.) a apărea, a se ivi (în toată înălțimea).

   S-a înălțat un nou oraș.

6. (v.tranz.) a construi, a clădi.

   A înălța o casă.

7. (v.tranz.) a ridica vocea, tonul; a pronunța tare.

   A înălța glasul, vocea.

8. (v.refl.) (despre voce, glas, sunete) a se auzi (limpede).
9. (v.tranz.) a ridica pe cineva în rang.
10. (fig.) a ridica din punct de vedere spiritual.

    Poezia înalță sufletul.

    Muzica înalță sufletul.

11. (v.refl.) a se arăta trufaș; a se mândri.

Etimologie

Din înălța.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru înălța.

Referințe

• DEX online