rang

română

Etimologie

Din franceză rang.

Pronunție

  • AFI: /rang/


Substantiv


Declinarea substantivului
rang
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ rang ranguri
Articulat rangul rangurile
Genitiv-Dativ rangului rangurilor
Vocativ rangule rangurilor
  1. loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie administrativă, bisericească, militară sau diplomatică după criteriul importanței, funcției etc.; treaptă într-o ierarhie.
  2. număr care indică locul pe care îl ocupă un termen într-un șir.
  3. (franțuzism înv.) șir de persoane.

Expresii

  • De prim rang sau de rangul întâi (sau al doilea etc.) = de calitatea, de categoria, de gradul întâi (sau al doilea etc.)


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.