solitar
română
Etimologie
Din franceză solitaire < latină solitarius.
Pronunție
- AFI: /so.li'tar/
Adjectiv
| Declinarea adjectivului solitar | ||
| Singular | Plural | |
| Masculin | solitar | solitari |
| Feminin | solitară | solitare |
| Neutru | solitar | solitare |
- care se găsește singur; izolat, singuratic.
- (despre locuri) pustiu, neumblat.
- (despre ființe; adesea substantivat) care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Substantiv
| Declinarea substantivului solitar | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | solitar | solitare |
| Articulat | solitarul | solitarele |
| Genitiv-Dativ | solitarului | solitarelor |
| Vocativ | solitarule | solitarelor |
- piatră prețioasă (în special diamant de mare valoare) montată singură la o bijuterie (sau ieșind în evidență într-o montură dintr-un grup de pietre mai mici).
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.