ruptură

română

Etimologie

Din rupt + sufixul -ură.

Pronunție

  • AFI: /rup'tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
ruptură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ruptură rupturi
Articulat ruptura rupturile
Genitiv-Dativ rupturii rupturilor
Vocativ ruptură rupturilor
  1. faptul de a se rupe; întrerupere a continuității materiei, (fig.) a relațiilor, a colaborării dintre oameni.
  2. loc în care un obiect este rupt; sfâșietură, spărtură, gaură.
  3. locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie.
  4. bucată ruptă din ceva.
  5. zdreanță, cârpă.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.