practică

Etimologie

Din germană Praktik, franceză pratique.

Pronunție

• AFI: /'prak.ti.kə/

Substantiv

1. practicare, (p.ext.) deprindere, obicei, rutină.
2. activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății, în primul rând spre producerea și crearea bunurilor materiale și a valorilor culturale; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv.
3. exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei științe, a unei arte.
4. aplicare și verificare efectivă a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare.

   Practică pedagogică.

5. stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev.

   Practică de producție.

6. (mai ales la pl.) ceremonie, manifestare exterioară de cult.

Anagrame

• carpatic
• cârpăcit

Referințe

• DEX '98 via DEX online