orient

română

Etimologie

Din franceză orient < latină oriens, orientis, germană Orient.

Pronunție

  • AFI: /o.ri'ent/


Substantiv


Declinarea substantivului
orient
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ orient invariabil
Articulat orientul invariabil
Genitiv-Dativ orientului invariabil
Vocativ orientule invariabil
  1. unul dintre cele patru puncte cardinale, situat în direcția în care răsare soarele; răsărit, est; (p.ext.) spațiul geografic situat la est față de un punct de referință (îndeosebi Asia și estul Africii); nume generic pentru țările sau popoarele din acest spațiu.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.