notar

română

Etimologie

Din franceză notaire < latină notarius, germană Notar.

Pronunție

  • AFI: /no'tar/


Substantiv


Declinarea substantivului
notar
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ notar notari
Articulat notarul notarii
Genitiv-Dativ notarului notarilor
Vocativ notarule notarilor
  1. funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc.
  2. (în vechea organizare administrativă a româniei) reprezentant al puterii centrale în comune, exercitând de obicei atribuții de șef al poliției și de secretar comunal.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.