manieră

română

Etimologie

Din franceză manière.

Pronunție

  • AFI: /ma.ni'e.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
manieră
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ manieră maniere
Articulat maniera manierele
Genitiv-Dativ manierei manierelor
Vocativ manieră manierelor
  1. (la pl.) mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută.
  2. (la sg.) politețe, amabilitate; bună-cuviință.
  3. fel, chip, mod, procedeu; modalitate.
  4. ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist.
  5. (peior.) tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru.
  6. folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Locuțiuni

  • (loc.adv.) De (așa) (sau de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod...


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.