maimuță

română

Etimologie

Din neogreacă μαϊμού (maïmoú), care provine din turcă maymun < arabă مَيْمُون (maymūn).

Pronunție

  • AFI: /majˈmu.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
maimuță
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ maimuță maimuțe
Articulat maimuța maimuțele
Genitiv-Dativ maimuței maimuțelor
Vocativ maimuță, maimuțo maimuțelor
  1. (zool.) nume generic dat animalelor tropicale cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligente și sociabile, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat.
    Gorila este o maimuță.
  2. (fam.) epitet depreciativ pentru o persoană foarte urâtă sau care obișnuieșteimite pe alții.

Sinonime

  • 1: (zool.) (înv. și reg.) moimă, (Ban. și Transilv.) maimucă, (înv.) simie

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

  • coadă-de-maimuță
  • om-maimuță

Cuvinte apropiate

  • cebo-
  • maimucă
  • piteco-, pitec-

Vezi și


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.