mărgea

română

Etimologie

Din latină margella, „mărgică” cu schimbare de sufixul.

Pronunție

  • AFI: /mərˈʤe̯a/


Substantiv


Declinarea substantivului
mărgea
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ mărgea mărgele
Articulat mărgeaua mărgelele
Genitiv-Dativ mărgelei mărgelelor
Vocativ mărgea mărgelelor
  1. boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte.
  2. (la pl.) protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului.
  3. (în forma mărgică) numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica).

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.