carotă

română

Etimologie

Din franceză carotte.

Pronunție

  • AFI: /ka'ro.tə/


Substantiv


Declinarea substantivului
carotă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ carotă carote
Articulat carota carotele
Genitiv-Dativ carotei carotelor
Vocativ carotă carotelor
  1. varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte globuloase, de culoare galbenă-roșiatică.
  2. probă cilindrică de material luată din betonul de fundație al unei șosele, în vederea verificării proprietăților fizice și mecanice ale acesteia în laborator.
  3. (fig.) (rar) înșelătorie, șmecherie, trișare, șarlatanie.
  4. (la jocul de biliard) poziție dificilă lăsată adversarului care urmează să execute lovitura.


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.