înșelătorie

română

Etimologie

Din înșelător + sufixul -ie.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.ʃe.lə.toˈri.e/


Substantiv


Declinarea substantivului
înșelătorie
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ înșelătorie înșelătorii
Articulat înșelătoria înșelătoriile
Genitiv-Dativ înșelătoriei înșelătoriilor
Vocativ înșelătorie înșelătoriilor
  1. faptă a celui care înșală; înșelăciune.
  2. (mil.) termen din domeniul militar, care consta în prezentarea unor informații sau obiecte adevărate ca fiind adevărate, cu scopul creerii unui avantaj tactic sau strategic asupra inamicului, deseori, confundat cu înșelăciune.


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.