boncăluit

română

Etimologie

Din a (se) boncălui.

Pronunție

  • AFI: /bon.kə.luˈit/


Substantiv


Declinarea substantivului
boncăluit
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ boncăluit invariabil
Articulat boncăluitul invariabil
Genitiv-Dativ boncăluitului invariabil
Vocativ boncăluitule invariabil
  1. faptul de a boncălui; răget, strigăt specific scos de cerbi și de alte erbivore în perioada de rut.
  2. (fig.) sunet prelung emis de unele instrumente de suflat.


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.