boncălui

română

Etimologie

Etimologie necunoscută.

Pronunție

  • AFI: /bon.kə.lu'i/


Verb


Conjugarea verbului
(se) boncălui
Infinitiv a (se) boncălui
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 '
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să (se) boncăluiască
Participiu boncăluit
Conjugare IV
  1. (v.refl. intranz.) (despre cerbi și alte erbivore mari) a scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut; a boncăi.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.