Glosar de chimie

Ab - Ac

• absorbant:

- substanță care absoarbe lichide sau gaze;

- lichid sau solid care se îmbibă sau fixează în masa sa substanțe, particule sau energie din mediul cu care vine în contact.

• absorbat - substanță gazoasă, lichidă sau solidă, care este îmbibată sau fixată în masa absorbantului; absorbtiv.
• absorbtiv - vezi absorbat.
• absorbție - fenomen fizic sau chimic prin care un corp lichid sau solid încorporează prin difuzie din afară o substanță în stare gazoasă, lichidă sau solidă.
• absorbțiometru - aparat de măsurat cantitățile de gaze sau de vapori absorbite sau adsorbite de un solid la o temperatură dată.
• abundența elementelor chimice - proporție în care sînt răspândite elementele chimice în scoarța pământului, în atmosferă și în Univers.
• accelerator - substanță care mărește viteza unei reacții chimice sau un proces fizico-chimic.
• acceleratori de vulcanizare - substanțe care reduc perioada de vulcanizare a cauciucului și îmbunătățesc proprietățile fizice ale acestuia.
• acceptor - specie chimică ce poate fixa alte specii chimice sau particule elementare.
• acceptor de electron - atomul sau ionul cu învelișul electronic extern incomplet care primește o pereche de electroni de la un alt atom sau ion (donor), cu formarea unei legături chimice; vezi și donor de electron.
• acceptor de hidrogen - substanță în a cărei moleculă poate accepta atomi de hidrogen (suferind un proces de reducere), cedați de altă substanță, în prezența unor catalizatori specifici.
• accident chimic - eliberarea necontrolată, în mediul înconjurător, a unuia sau mai multor substanțe toxice (nocive), pe timpul producerii, stocării sau al transportului acestora, care pot genera îmbolnăvirea (intoxicarea) gravă sau decesul în masă al populației, animalelor etc.
• acetaldehidă - lichid incolor (CH₃CHO) cu miros pătrunzător, de mere verzi, care poate fi amestecat cu apă, alcool și eter, folosit în industria coloranților, a parfumurilor etc.; sinonime: aldehidă acetică, etanal.
• acetamidă - amidă a acidului acetic.
• acetat de amoniu - solid cristalizat, incolor, foarte higroscopic, cu miros de acid acetic, care este folosit în vopsitorie, ca reactiv analitic pentru determinarea plumbului, drept conservant pentru carne.
• acetat de celuloză - acetat realizat dintr-un amestec de mai mulți esteri ai acidului acetic cu celuloza, folosit la fabricarea unor materiale plastice; sinonime: acetilceluloză, acetoceluloză, celon.
• acetat de metil - lichid solubil în apă, folosit ca dizolvant pentru unele săruri metalice, pentru celuloid etc.
• acetat de vinil - acetat care servește la fabricarea unor fibre textile artificiale (a poliacetatului de vinil, a unor copolimeri).
• acetați - săruri sau esteri ai acidului acetic.
• acetic, acid ~ - acid organic saturat cu formula CH₃-COOH; diluat în apă, este cunoscut în alimentație sub denumirea de oțet; sinonim: acid etanoic.
• acetificare - transformare a alcoolului etilic în acid acetic (vezi fermentație acetică).
• acetil - radical organic monovalent cu formula CH₃CO– , derivat de la acidul acetic (vezi și acil).
• acetilacetic, acid ~ - acid instabil care, chiar în soluție apoasă, prin încălzire slabă, se descompune în acetonă și dioxid de carbon.
• acetilare - proces chimic de introducere a radicalului acetil în molecula unui compus organic.
• acetilceluloză - vezi acetat de celuloză.
• acetilenă - hidrocarbură aciclică nesaturată cu formula CH≡CH, ce se poate obține prin reacția carbidului cu apa; este un gaz incolor, toxic (în cantități mari), inflamabil, solubil în apă sau acetonă și utilizat la sudura oxiacetilenică și la obținerea a diverși compuși chimici.
• acetilene - vezi alchine.
• acetilenic - compus chimic derivat din acetilenă; de exemplu: hidrocarburi acetilenice = alchine.
• acetilură - derivat al hidrocarburilor acetilenice, obținut prin înlocuirea cu un metal a atomului de hidrogen legat de atomul de carbon implicat în legătura triplă; exemplu: acetilură de calciu = carbid.
• acetobutirat de celuloză - ester mixt al celulozei, cu proprietăți de polimer termoplastic, obținut prin acțiunea unui amestec de anhidridă acetică și butirică asupra celulozei, și utilizat în tehnică sub formă de filme, foi, pelicule sau la fabricarea unor lacuri transparente, a emailurilor, a fibrelor sintetice.
• acetoceluloză - vezi acetat de celuloză.
• acetofan - folie transparentă din material plastic, utilizată pentru conturarea și colorarea imaginilor filmului de animație.
• acetofenonă - cetonă mixtă cu formula C₆H₅– CO– CH₃; se prezintă ca un lichid incolor, cu miros aromatic, solubil în alcool, eter, cloroform, insolubil în apă, cu caracter hipnotic, întrebuințat la realizarea unor medicamente și parfumuri.
• acetoliză -transformare chimică a celulozei, prin tratare cu un amestec de acid sulfuric, acid acetic și anhidridă acetică.
• acetonă - cetonă aciclică saturată cu formula CH₃– CO– CH₃, care se prezintă sub forma unui lichid incolor, volatil, inflamabil, cu miros pătrunzător, aromat și care se folosește ca intermediar în sinteza organică și ca solvent în industria lacurilor și a vopselelor; sinonim: propanonă.
• aciclic - combinații chimice care nu conțin atomi legați în cicluri.
• acid - compus chimic capabili să cedeze protoni; înroșește hârtia albastră de turnesol și are gust acru și miros înțepător; în combinație cu oxizi și baze, în soluție apoasă, formează săruri sau reacționează cu unele metale, eliberând hidrogenul și formând săruri.
• acidifiant - care transformă o substanță în acid.
• acidificare - transformare în acid.
• acidimetrie:

- domeniu al volumetriei care se ocupă cu metodele de determinare a concentrației acide a unui lichid;

- metodă volumetrică de analiză cantitativă a acizilor prin titrare cu o soluție standard de bază tare.

• acidimetru - aparat pentru măsurarea concentrației de ioni de hidrogen a unei soluții.
• aciditate - mărime care exprimă conținutul în acid al unei soluții, care se exprimă prin concentrația totală a acidului sau prin concentrația protonilor, respectiv prin pH.
• acidizare - vezi acidulare.
• acidocetonă - compus care posedă atît funcția de acid, cît și aceea de cetonă.
• acidofil - substanță care prezintă afinitate pentru coloranții acizi.
• acidogen - care dă naștere unui acid.
• acidogeneză - proces chimic de formare a unui acid.
• acidoliză - operație prin care un acid înlocuiește un alt acid dintr-un ester.
• acidometru - instrument pentru determinarea acidității unui lichid.
• acidorezistență - rezistență a unor materiale, corpuri etc. la acțiunea agresivă a acizilor.
• acidulare - adăugarea unei cantități de acid într-o soluție; sinonim: acidizare.
• acil - radical monovalent al unui acid organic, cu formula R– CO–
• acilare - reacție de introducere a unui radical acid (acil) în molecula unui compus organic; sinonim: acetilare.
• acqua-toffana - otravă celebră în Italia în secolele XVI-XVII, pe bază de arsenic.
• acridină - compus organic, cristalin și incolor, care se extrage din gudroanele cărbunelui de pământ și care este folosit în industria coloranților, în farmaceutică etc.
• acrilat - sare sau ester al acidului acrilic.
• acrilic, acid ~ - acid monocarboxilic nesaturat, ușor polimerizabil, obținut prin hidroliza acrilonitrilului, piroliza acidului lactic sau prin reacția dintre acetilenă, monoxid de carbon și apă, sub formă de lichid incolor, cu miros înțepător, folosit la fabricarea unor materiale sintetice.
• acrilonitril - nitril alifatic nesaturat cu formula chimică CH₂=CH-CN, utilizat pentru obținerea fibrelor sintetice, a cauciucului sintetic etc.; altă denumire: nitril acrilic.
• acroleină - aldehidă nesaturată cu formula CH₂= CO– CHO ce se obține prin distilarea glicerinei cu acid sulfuric, folosit ca intermediar în numeroase sinteze organice; sinonime: aldehidă acrilică, propenal.
• acromatic - care nu se colorează cu diferiți coloranți.
• actinide - grup de elemente care urmează după actiniu în sistemul periodic și care cuprinde toriul, protactiniul, uraniul și elementele transuraniene.
• actinism - proprietate a radiațiilor de a avea acțiune chimică.
• actiniu - element chimic radioactiv din grupa a III-a a sistemului periodic, obținut din minereu de uraniu sau prin reacții nucleare.
• actinon - izotop al radonului: 219_Rn.
• activ - (despre corpuri, substanțe) care realizează (intens) un anumit fenomen, un anumit efect; care intră ușor în reacție.
• activant - reactiv anorganic folosit în notația minereurilor; vezi și activator.
• activare - mărirea puterii de adsorbție a cărbunilor de lemn.
• activarea moleculei - aducerea unei molecule într-o stare de energie superioară, astfel încât să devină capabilă să reacționeze chimic; vezi și energie de activare.
• activator - substanță care, adăugată unei alte substanțe, unui material etc, intensifică activitatea acestora; activant.
• activină - pulbere albă sau ușor galbenă, cu miros slab de clor și cu gust amar, neplăcut, folosită la albirea țesăturilor celulozice, la apretarea țesăturilor, ca aglutinant în imprimerie și ca dezinfectant.
• activitate - concentrația efectivă a unui electrolit tare sau a unui gaz într-un sistem de reacție.
• activitate termodinamică - funcție termodinamică ce caracterizează abaterea comportării gazelor reale sau a soluțiilor concentrate de la comportarea sistemelor diluate, ideale.
• acvametrie - parte a volumetriei care cuprinde metodele pentru dozarea apei.
• adezivi - produși care permit lipirea a două suprafețe.
• adipic, acid ~ - acid dicarboxilic, aciclic saturat, HOOC–(CH₂)₄–COOH , utilizat pentru fabricarea nailonului.

Ad - Al

• aditiv - substanță care se adaugă unor produse pentru a le ameliora unele proprietăți sau pentru a obține noi calități.
• aditiv depresant - vezi: anticongelant.
• adiție (reacție de ~) - reacție prin care se introduc atomi, grupări de atomi sau molecule într-o moleculă cu caracter nesaturat (tipuri de adiție: adiție electrofilă, adiție nucleofilă, adiție radicalică, cicloadiție).
• adjuvant - (produs, substanță) care se adaugă unui material pentru a-i ameliora calitățile.
• adsorbant - corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție.
• adsorbat - substanță sau material, în stare solidă sau lichidă, la suprafața căruia se produce adsorbția unui compus.
• adsorbție:

- fenomen de acumulare a moleculelor unui gaz sau ale unui corp dizolvat (adsorbat) pe suprafața unui corp (adsorbant);

- variație a concentrației unui compus din stratul superficial al unei soluții în raport cu concentrația sa în straturile profunde.

• aduct - combinație moleculară între doi compuși chimici diferiți, care se pot separa din nou prin metode fizice, una din substanțe fiind înglobată în rețeaua cristalină a celeilalte.
• aer - amestec de gaze care formează straturile inferioare ale atmosferei, cuprinzând componenți permanenți (oxigen, azot, gaze rare, dioxid de carbon), componenți variabili (vapori de apă și praf conținând substanțe minerale, cărbune, polen, microorganisme), componenți accidentali cu caracter local (hidrogen sulfurat și amoniac în locurile în care putrezesc resturi organice, monoxid de carbon și dioxid de sulf în zonele puternic industrializate etc).
• aerogen - care este produs prin intermediul aerului atmosferic.
• aerosol - sistem compus din particule solide sau lichide, dispersate într-un gaz sau în aer.
• afinant - substanță care se adaugă materiilor prime din care se fabrică sticla pentru a se realiza afinarea.
• afinare - proces de îndepărtare (prin precipitare, electroliză, oxidare, reducere, diluare etc.) a impurităților sau bulelor de gaz dintr-un material ce trebuie obținut.
• afinitate:

- proprietate a două substanțe de a reacționa împreună ușor și de a rămâne unite după ce combinarea a fost realizată, cu producerea unui efect termic;

- suma produselor dintre numerele stoichiometrice ale moleculei și potențialul chimic al componentului.

• afinitate pentru electroni:

- energie degajată la formarea unui ion negativ, prin primirea de către atom a unuia sau mai multor electroni;

- tendință a unui atom sau a unui radical de a primi electroni.

• aflogistic - (despre substanțe, corpuri) care este neinflamabil.
• agar-agar - substanță zaharoasă extrasă din alge marine, utilizată în industria alimentară sau ca mediu de cultură pentru bacterii, ciuperci și alge.
• agent - substanță sau fenomen care influențează un proces chimic.
• agent activ de suprafață - compus organic care reduce tensiunea superficială a unei soluții; sinonim tensoactiv.
• agent coroziv - substanță care exercită o acțiune chimică sau electrochimică pe suprafața unui material cu care vine în contact, provocând coroziunea.
• agitator - dispozitiv de amestecare a substanțelor, în vederea asigurării omogenității amestecurilor sau soluțiilor.
• aglomerant - substanță care are proprietatea de a lega între ele particulele, bulgării, firele sau fâșiile unor materiale oarecare; sinonim: liant.
• aglutinant - material de legătură între agregate.
• alambic - instalație, alcătuită dintr-un cazan și un refrigerent, folosită pentru distilarea lichidelor.
• alaun:

- sulfat dublu al unui metal trivalent și al unui metal monovalent, cristalizat cu 12 molecule de apă.

• alaun de potasiu - sulfat dublu de aluminiu și de potasiu, cu formula chimică KAl(SO₄)₂, folosit în farmacie, vopsitorie, tăbăcărie, industria hârtiei etc; alte denumiri: sulfat de aluminiu și potasiu, piatră-acră.

• albastru de Berlin - vezi albastru de Prusia.
• albastru de Prusia - combinație complexă obținută prin reacția dintre sărurile de fier trivalent cu ferocianura de potasiu și utilizat ca pigment (sinonim: albastru de Berlin).
• alb de plumb - vezi ceruză.
• alb de titan - vezi dioxid de titan.
• alb de zinc - vezi oxid de zinc.
• alcaliceluloză - produs obținut din celuloză prin tratare cu soluții de hidroxid de sodiu; este folosit la fabricarea mătăsii artificiale.
• alcalimetrie - capitol al analizei volumetrice care se ocupă cu determinarea concentrației soluției unei baze prin titrare cu soluții de acizi de concentrație cunoscută.
• alcalin(ă):

- substanță care are în soluție o reacție bazică, albăstrind hârtia roșie de turnesol și neutralizând acizii;

- metal monovalent (litiu, sodiu, potasiu, rubidiu, cesiu sau franciu) și care face parte din grupa întâi din sistemul periodic al elementelor.

• alcalinitate:

- proprietate a unei substanțe de a fi alcalină;

- cantitatea de bază prezentă într-un lichid sau într-o soluție, care se exprimă prin concentrația totală a bazei sau prin concentrația ionilor hidroxil.

• alcalinizare - proces prin care se dă unei soluții sau unei substanțe proprietăți alcaline.
• alcalino-pământos - metal (beriliu, magneziu, calciu, bariu, stronțiu și rodiu) care aparține grupei a doua din sistemul periodic al elementelor.
• alcaliu - hidroxid metalelor alcaline și al ionului amoniu.
• alcani - hidrocarburi saturate aciclice cu formula CnH_2n+2; exemple: metanul și etanul (sinonime: hidrocarburi parafinice, parafine).
• alchene – hidrocarburi aciclice nesaturate, cu formula generală CnH_2n (exemplu: etilena); sinonime: hidrocarburi olefinice, olefine.
• alchidali - rășini sintetice poliesterice, folosite la lacuri și vopsele.
• alchil - radical organic monovalent cu formula generală CnH_2n+1, obținut prin îndepărtarea unui atom de hidrogen dintr-o hidrocarbură saturată. .
• alchilare - reacție chimică prin care se introduce un alchil în molecula unui compus organic.
• alchimie - etapă pseudoștiințifică a dezvoltării chimiei în Evul Mediu, în care sunt continuate și dezvoltate practicile din Antichitate.
• alchine - hidrocarburi aciclice nesaturate, cu formula generală CnH_2n-2 (exemplu: acetilena); sinonime: hidrocarburi acetilenice, acetilene.
• alchinoli - vezi inoli.
• alcoolat - derivat al alcoolilor, obținut prin înlocuirea hidrogenului din grupa hidroxilului cu un metal.
• alcool brut - alcool obținut prin distilarea plămădelilor fermentate.
• alcool denaturat - alcool etilic brut sau rafinat, căruia i s-au adăugat diverse substanțe pentru a-l face impropriu folosirii în scopuri alimentare; sinonim spirt denaturat.
• alcool etilic - alcool aciclic saturat, lichid incolor, volatil, inflamabil, cu miros și gust specific, cu formula C₂H₂OH, obținut prin fermentarea zahărului din cereale, fructe, cartofi etc. sau pe cale sintetică, care este folosit la prepararea băuturilor alcoolice, ca dezinfectant, combustibil, dizolvant etc; sinonime: etanol, spirt.
• alcooli - derivați ai hidrocarburilor, având în moleculă una sau mai multe grupări hidroxil (–OH), grefate pe atomi de carbon legați de alți atomi sau de alți radicali prin legături simple și întrebuințați la prepararea acizilor, esterilor, solvenților, detergenților etc.
• alcooli grași - alcooli monohidroxilici corespunzători acizilor grași.
• alcool industrial - alcool obținut prin fermentarea cerealelor sau a cartofilor bogați în amidon.
• alcoolizare - mărire a concentrației de alcool dintr-o soluție.
• alcoolmetrie - ramură a areometriei care se ocupă cu măsurarea concentrațiilor de alcool din amestecuri.
• alcoolmetru - aparat folosit la determinarea concentrației de alcool a soluțiilor de alcool etilic în apă; densimetru.
• alcool rafinat - alcool brut din care au fost îndepărtate impuritățile prin rectificare, conținînd 95,57 % alcool etilic în greutate, iar impurități în limitele prevăzute de normele în vigoare.
• alcool solid - polimer al acetaldehidei, insolubil în apă, greu solubil în alcool și eter, care este folosit drept combustibil solid.
• alcooltest - aparat pentru determinarea prezenței alcoolului în aerul expirat de o persoană.
• aldehidă - substanță organică, obținută din alcooli primari, prin oxidare, care se folosește la fabricarea unor coloranți, rășini sintetice, medicamente, produse cosmetice etc.
• aldehidă acetică - vezi acetaldehidă.
• aldehidă acrilică - vezi acroleină.
• aldehidă benzoică - aldehidă derivată din benzen, cu formula C₆H₅CHO și întrebuințată ca materie primă în industria materiilor colorante; sinonim benzaldehidă.
• aldehidă formică - cea mai simplă aldehidă cu formula HCHO; produs gazos fabricat prin trecerea aerului și a vaporilor de alcool metilic peste un catalizator de cupru sau de argint; se întrebuințează la fabricarea rășinilor, lacurilor și cleiurilor sintetice, în tăbăcărie etc.; sinonim: formaldehidă.
• aldehide - compuși organici caracterizați prin gruparea carbonilică C=O, legată de un radical hidrocarbonat; sunt utilizate ca reactivi și la prepararea parfumurilor.
• aldoze - clasă de monozaharide, care au în moleculă o grupare aldehidică, de exemplu glucoza.
• alelotrop(ic) (v. -trop), adj., referitor la un amestec în stare de echilibru a două forme ale unui compus desmotrop.
• alenă - hidrocarbură aciclică cu trei atomi de carbon în moleculă și două legături duble.
• alifatic, compus ~ - combinație organică fără cicluri în moleculă, în care atomii de carbon sunt legați unul de altul în formă de lanț liber la capete.
• alil - radical monovalent, derivat din propilenă prin îndepărtarea unui atom de hidrogen.
• alilic, alcool ~ - alcool etilenic, obținut din petrol, care este folosit la sinteza glicerinei.
• alizarină - derivat al antrachinonei, folosită la prepararea unor coloranți.
• Allan-Robinson, reacție - reacție organică ce are loc între o o-hidroxiarilcetonă și o anhidridă acidă aromatică, ducând la formarea de flavone sau izoflavone.
• alomorf - fiecare dintre formele distincte (cristaline) ale aceleiași substanțe.
• alotropie - proprietate a unor elemente chimice de a se prezenta în mai multe forme, cu proprietăți fizici (uneori și chimice) diferite; exemplu alotropia oxigenului, a fosforului.
• alpaca - aliaj inoxidabil de cupru, nichel și zinc, din care se fac diferite obiecte (tacâmuri, instrumente optice medicale etc.).
• alumin - varietate de caolin folosită în industria cauciucului ca material de umplutură.
• alumină - trioxid de aluminiu, care în natură se găsește cristalizat (corindon) și care este folosit ca abraziv, pentru cimenturi dentare, în cromatografie etc.
• aluminat - sare în care alumina joacă un rol de anhidridă acidă.
• aluminit - porțelan foarte refractar, pe bază de alumină, din care se fabrică farfurii și creuzete.
• aluminiu - element chimic, metal ușor, de culoare argintie, cu conductivitate termică și electrică bună, cu densitate mică, maleabil și ductil, care în natură se găsește sub formă de bauxită, criolit, feldspați și care este folosit în tehnică, la construcția de avioane și de automobile, la confecționarea cablurilor electrice, ca pigment în vopsitorie, pentru obținerea unor aliaje superioare etc.
• aluminotermie:

- procedeu de obținere a temperaturilor ridicate (pînă la 3 000°C) prin reacția exotermă dintre pulberea de aluminiu și un oxid metalic, folosit la sudură, în bombele incendiare etc.;

- procedeu de obținere a metalelor în stare pură prin reducerea oxizilor metalici respectivi cu pulbere de aluminiu.

• alunit - sulfat natural hidratat de aluminiu și potasiu, alb-gălbui, utilizat în industria vopselelor, a medicamentelor etc; sinonim: piatră-acră.

Am - Ao

• amalgam - aliaj solid sau lichid obținut prin dizolvarea în mercur a unor metale.
• amalgamare:

- preparare la rece a unui amalgam prin contactul direct al mercurului cu un metal;

- procedeu de extragere, cu ajutorul mercurului, a aurului și argintului din minereuri în care se găsesc în stare nativă.

• americiu - element chimic, metal radioactiv, alb-argintiu din familia elementelor transuraniene.
• amestec - produs obținut din două sau mai multe substanțe care își păstrează proprietățile caracteristice și care pot fi separate prin mijloace fizice; de exemplu, aerul este un amestec de gaze.
• amfion - ion organic având două sarcini electrice contrare, pozitivă și negativă.
• amfolit - compus chimic amfoter.
• amfoter - (despre substanțe) care are proprietatea de a reacționa ca un acid în prezența unei baze și ca o bază în prezența unui acid.
• amidă - derivat al amoniacului, obținut prin înlocuirea unuia sau mai multor atomi de hidrogen fie cu metale, fie cu rest acil.
• amidon - substanță organică ce se găsește în semințele, fructele și tuberculele plantelor și care se folosește în industria alimentară, chimică etc.
• amidură - compus organic obținut din amoniac, prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu un metal.
• amil - radical organic monovalent, provenit din pentan prin îndepărtarea unui atom de hidrogen, care intră în constituția compușilor amilici.
• amilic, alcool ~ - alcool aciclic saturat care se obține din ulei de fuzel, un produs secundar al fermentării alcoolice, cu formula C₅H₁₁–OH, utilizat ca solvent pentru lacuri, la fabricarea acetatului de amil, etc.; sinonim pentanol.
• amiloid - (substanță) care seamănă cu amidonul.
• amilolitic - care provoacă dezintegrarea amidonului.
• amiloliză - descompunere hidrolitică a amidonului în zaharuri mai simple, în special sub acțiunea amilazelor.
• amiloză - constituent solubil al amidonului.
• aminare - introducere a radicalului amino în molecula unui compus.
• amină - compus organic derivat din amoniac, obținut prin substituirea unuia sau mai multor atomii de hidrogen cu radicali organici, alchilici sau acrilici, care este folosit în sinteze chimice, la fabricarea unor medicamente, a unor detergenți, materiale plastice etc.
• amino - grupare funcțională monovalentă rezultată prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula amoniacului.
• aminoplast - rășină sintetică obținută prin reacții de policondensare între formaldehidă și compuși cu gruparea amino.
• aminobenzen - vezi anilină.
• aminobenzoic, acid ~ - vezi antranilic, acid ~.
• aminolac - rășină sintetică pe bază de formol și uree, folosită la fabricarea lacurilor.
• amoniac - gaz incolor, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul, cu miros înțepător, înecăcios, solubil în apă, cu proprietăți bazice, întrebuințat la fabricarea acidului azotic, a sărurilor de amoniu, a îngrășămintelor azotoase, a explozivelor etc.
• amoniacați - compuși de coordinanță, obținuți prin adiția unui anumit număr de molecule de amoniac la diferiți ioni metalici.
• amonit - exploziv constituit din azotat de amoniu și compuși nitrici.
• amoniu - radical cu proprietățile unui metal monovalent, care intră în compoziția sărurilor amoniacale.
• amonoliză - fenomen de descompunere a combinațiilor chimice cu amoniac.
• amorf - (despre substanțe) care nu prezintă o structură cristalină, regulată.
• amorsare - pregătirea și declanșarea unei reacții chimice, a unei explozii.
• analiza chimică a apei - identificarea de ion sau substanțe dizolvate în apă.
• analizator (sau analizor):

- aparat pentru realizarea unei determinări analitice;

- persoană care efectuează analize chimice.

• analiză - detreminarea compoziției unei substanțe; vezi și chimie analitică.

• analiză calitativă - descompunere chimică a unei substanțe pentru a determina natura componenților ei.
• analiză cantitativă - (parte a analizei chimice și fizico-chimice care cuprinde metodele de) determinare a proporției elementelor sau grupurilor de elemente care intră în compoziția unei substanțe sau a unui amestec prin descompunerea chimică a acestora.
• analiză spectrală - metodă care permite să se recunoască, într-o substanță, prezența unuia sau a mai multor corpi simpli, prin examinarea radiațiilor luminoase emise de acea substanță.
• analiză volumetrică - determinarea masei unei substanțe prin măsurarea volumului soluției etalonate folosite pentru titrare.

• analizor - vezi analizator.

• analizor de gaze - aparat de analiză fizico-chimică folosite la determinarea compoziției unui amestec gazos.

• anhidrídă - produsul de deshidratare al unui acid anorganic sau organic, rezultat prin eliminarea unei molecule de apă intramolecular sau intermolecular și poate fi:

- substanță anorganică ce reacționează cu apa, ducând la formarea unui acid;

- substanță organică rezultată, de obicei, din eliberarea unei molecule de apă din două grupări carboxil.

• anhidridă acetică - lichid incolor cu miros înțepător (cu formula (CH₃CO)₂O), întrebuințat la fabricarea coloranților, a medicamentelor, a acetatului de celuloză etc
• anhidridă acidă - compus organic care are două grupări acil legate de același atom de oxigen; exemple: anhidrida maleică și anhidrida ftalică.
• anhidridă arsenioasă - vezi trioxid de arsen.
• anhidridă azotică - oxid al azotului în starea cinci de oxidare, care în reacție cu apa formează acidul azotic.
• anhidridă azotoasă - oxid al azotului trivalent, anhidrida acidului azotos, lichid albastru-închis, stabil numai la temperaturi joase.
• anhidridă carbonică - vezi dioxid de carbon.
• anhidridă ftalică - compus organic cu formula C₆H₄(CO)₂O, fiind anhidrida acidului ftalic.
• anhidridă maleică - compus organic cu formula C₂H₂(CO)₂O, fiind anhidrida acidă a acidului maleic.
• anhidridă sulfuroasă - vezi dioxid de sulf.

• anhidrit - sulfat anhidru natural de calciu, rombic, incolor, alb sau ușor colorat, sticlos, folosit în industria materialelor de construcție, în industria chimică, iar varietățile cristalizate la confecționarea unor obiecte ornamentale.
• anhidru - (despre unele săruri) din care a fost îndepărtată apa; lipsit de apă.
• anilidă - derivat de acilare al anilinei și al omologilor respectivi, obținut prin acțiunea acizilor, a clorurilor acide și a anhidridelor asupra acestora.
• anilină - substanță lichidă, uleioasă, obținută prin distilarea indigoului sau prin reducerea nitrobenzonului și care este utilizată în industria coloranților, a medicamentelor etc.; sinonime: aminobenzen, fenilamină.
• anionactiv - care se bazează pe acțiunea, pe influența anionilor; exemplu: rășina anionactivă.
• anionit - substanță schimbătoare de ioni, de obicei rășină sintetică sau naturală, care reține anionii dintr-o soluție; rășină anionactivă.
• anisol - eter metilic al fenolului, lichid cu miros plăcut, folosit ca solvent și ca materie primă în industria chimică.
• anizomer - format dintr-un număr inegal de părți.
• anizotonic - (despre soluții) care nu este în echilibru molecular cu mediul.
• anorganic, compus ~ - în compoziția căruia intră numai substanțe din regnul mineral; care este lipsit de însușirile materiei vii; mineral.
• antiacid - (despre materiale) care este rezistent la acțiunea acizilor.
• antibenzopirină - oleat de magneziu, rezistent față de acizii slabi și bun conducător de electricitate.
• anticataliză - încetinire a vitezei sau oprire a unei reacții chimice de către unele substanțe cu acțiune inhibitoare; sinonim: cataliză negativă.
• anticlór - substanță care fixează clorul, formând compuși netoxici; se întrebuințează la decolorarea pastei de celuloză sau a lânii.
• anticoroziv - substanță care previne coroziunea.
• antimoniat - sare a acidului antimonic.
• antimonic, acid ~ - acid anorganic cu formula chimică H₃SbO₃; sinonim acid hexahidroantimonic.
• antimonil - ion oxigenat care ia naștere în urma tratării unor săruri de stibiu cu apă.
• antimonit - vezi stibină.
• antimoniu - element chimic (Sb), metaloid de culoare albă-cenușie, cu aspect metalic, cu numeroase folosiri în industrie (sub formă de aliaje) sau în farmacie (combinații otrăvitoare sau de interes terapeutic); sinonim: stibiu.
• antimoniură - combinație liniară a antimoniului cu metalele, care de multe ori prezintă structuri tipice aliajelor.
• antipiogen - substanță care împiedică autoaprinderea cărbunilor.
• antipozi optici - substanțe chimice, stereoizomere, cu aceleași proprietăți fizice și chimice, optic active, la care, din cauza existenței unei asimetrii, așezarea atomilor în moleculă sau a moleculelor în rețeaua cristalină este nesimetrică, astfel că substanțele prezintă o configurație asemănătoare cu cea a unui obiect și a imaginii sale în oglindă.
• antisicativ - substanță care se adaugă uleiurilor vegetale, cernelii etc. pentru a le reduce viteza de uscare.
• antispumant - substanță care distruge spumele și care este folosit în industria săpunului, a zahărului sau petrolieră.
• antracen(ă) - hidrocarbură aromatică policiclică, condensată linear, sub formă de cristale incolore, cu fluorescentă violetă, care se obține din uleiul acestei hidrocarburi prin cristalizare și care se folosește ca intermediar la obținerea materiilor colorante, în sinteze, în analiza organică, în medicină ca antiseptic etc.
• antrachinanic - care este derivat din antrachinonă.
• antrachinonă - substanță organică din clasa chinonelor, derivată din antracen, alcătuită din cristale de culoare gălbuie, care servește ca materie primă în sinteza unor coloranți.
• antranilic, acid ~ - pulbere cristalină, incoloră, solubilă în apă și în alcool, întrebuințată ca reactiv de determinare a cuprului, mercurului, plumbului etc. și ai cărei derivați sunt folosiți în parfumerie; sinonim acid aminobenzoic.
• antranol - alcool obținut prin reducerea antrachinonei cu staniu și acid acetic, folosit în sinteza coloranților.
• antropochimie - parte a chimiei care, prin analiza corpului uman, determină principiile imediate ale organizării rasei umane.

Ap - Az

• apă - lichid incolor, fără gust și fără miros, compus anorganic polar cu formula chimică H₂O.
  • apă amoniacală - produs secundar obținut în procesul de cocsificare a cărbunilor și care conține săruri de amoniu.
  • apă carbogazoasă (sau carbonatată) - apă în care a fost dizolvat dioxid de carbon; altă denumire: sifon; vezi și apă minerală.
  • apă de barită - soluție de hidroxid de bariu, folosită pentru absorbția dioxidului de carbon.
  • apă de brom - soluție apoasă de brom; are culoare brună, se utilizează ca oxidant și ca antidot pentru hidrogen sulfurat și în analiza chimică a compușilor nesaturați.
  • apă de clor - soluție care conține trei volume de clor dizolvate într-un volum de apă, întrebuințată ca decolorant în industria textila și a hârtiei; atacă aurul și platina.
  • apă de constituție - apă care intră în molecula unor substanțe chimice.
  • apă de cristalizare - apă pe care o rețin unele substanțe cristaline, formând cristalohidrați.
  • apă de Javel - soluție de hipoclorit de sodiu, întrebuințată ca decolorant.
  • apă de Lebaraque - soluție apoasă de hipoclorit de sodiu, cu aceleași utilizări ca și apa de Javel; comercial se numește hipoclor.
  • apă de plumb - soluție bazică de acetat de plumb, toxică, întrebuințată în medicină, în industria textilă și la prepararea unor combinații ale plumbului.
  • apă deuterică - vezi: apă grea.
  • apă de var - soluție de hidroxid de calciu preparată din var nestins și apă, folosită la zugrăvit și în industrie și cu proprietăți antidiareice și antiacide; sinonim: lapte de var.
  • apă grea - combinație a oxigenului cu deuteriul (D₂O), folosită ca moderator la reactoare nucleare; sinonim: apă deuterică.
  • apă minerală - apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive, ceea ce îi conferă proprietăți terapeutice; vezi și apă carbogazoasă.
  • apă oxigenată - lichid incolor sau albăstrui alcătuit dintr-o soluție de perhidrol cu apă, care are proprietăți decolorante și dezinfectante.
  • apă regală - vezi: aqua regia.
  • apă tare - acid azotic diluat cu apă; denumire populară a acidului azotic.
• aqua regia - coroziv format trei părți acid clorhidric și o parte acid azotic; este unul din puținii reactivi care dizolvă aurul și platina; sinonim: apă regală.
• arabinoză - monozaharidă cu cinci atomi de carbon în moleculă.
• aracet - acetat de polivinil, sub formă de pastă fluidă, cleioasă, densă, folosit ca adeziv.
• aracetin - substanță cleioasă care lipește obiecte din diferite materii.
• aragaz - gaz lichefiat conținând 90% butan, păstrat sub presiune în butelii speciale și folosit drept combustibil pentru uz casnic.
• aramă - vezi cupru.
• arbore de plumb sau arborele lui Saturn - grupare (arborescentă) de mici cristale de plumb, formată în jurul unei lame care a fost cufundată într-o soluție de sare de plumb.
• ardere - reacție chimică însoțită de dezvoltare de căldură și de emisie de lumină, considerată ca reacție de combinare a unei substanțe cu oxigenul.
• arenă - hidrocarbură care conține în moleculă unul sau mai multe nuclee benzeice; altă denumire: hidrocarbură aromatică.
• argentafin - (despre substanțe) care se colorează prin sărurile de argint.
• argentan - aliaj de cupru, nichel și zinc, folosit la fabricarea unor obiecte casnice, în special a tacâmurilor de masă.
• argentometru - aparat pentru măsurarea conținutului în argint al unei soluții.
• argint - element chimic, metal prețios, alb-cenușiu strălucitor, moale, maleabil și ductil, stabil față de aer și oxigen, cu cea mai mare conductivitate electrică și calorică dintre elemente, utilizat la confecționarea podoabelor, a monedelor, a unor obiecte uzuale, instrumente medicale, la fabricarea oglinzilor etc.
• argon - element chimic, gaz nobil, incolor și inodor, obținut prin distilarea fracționată a aerului lichid, care este întrebuințat la umplerea becurilor electrice și a tuburilor luminescente.
• arheochimie - disciplină a chimiei care se ocupă cu aplicarea studiilor de chimie la cercetările arheologice.
• aril - radical organic monovalent derivat de la o hidrocarbură aromatică prin îndepărtarea unui atom de hidrogen din moleculă.
• arilare - introducere (pe cale chimică) a unui radical aril în molecula unui compus organic.
• aromatic - (despre substanțe) care are în moleculă un ciclu cu o structură specifică, prezentând o reactivitate specială, caracterizată atât prin reacții de adiție, cât și de substituție; exemplu: hidrocarbură aromatică.
• aromatizare - obținere, prin diverse procedee, a unei hidrocarburi aromatice.
• arsen - element chimic, semimetal de culoare cenușie cu luciu argintiu, cu mai multe forme alotropice, colorate diferit, ale cărui combinații sînt foarte toxice, folosit în aliaje pentru mărirea durității.
• arsenic - vezi trioxid de arsen.
• arsenios, acid ~ - acid oxigenat al arsenului trivalent, care nu este cunoscut în stare liberă, ci numai ca anhidridă sau sub formă de săruri.
• arsenit - sare a acidului arsenios care, datorită proprietăților toxice, e folosită ca insecticid și erbicid.
• arseniură - combinație binară a arsenului cu un metal.
• arsenobenzen - substanță cu formulă analogă azobenzenului, conținând arsen, care se prezintă sub formă de cristale galbene și care formează numeroși derivați, utilizați în medicină.
• arsine - compuși organici ai arsenului, considerați derivați de la hidrogen arseniat prin înlocuirea parțială sau totală a hidrogenului cu radicali organici, folosiți ca gaze de luptă.
• artificii - dispozitiv cu un amestec de substanțe chimice și carburanți care, prin aprindere, produce efecte de lumină și culoare și care se folosește în semnalizări luminoase, la producerea fumului pentru scenă, la spectacole (în aer liber).
• asfaltene - constituenți ai asfalturilor formați din hidrocarburi cu masă moleculară mare, insolubili în fracțiuni de petrol, solubili în sulfura de carbon, care dau bitumului calitatea de aglomerant.
• asfaltizare - transformare naturală lentă a țițeiului în asfalt; transformare a bitumului din păcura asfaltică în asfalt.
• asociație moleculară - reunire a două sau a mai multe molecule identice, care influențează proprietățile fizice ale corpurilor.
• astatin(iu) - element radioactiv, care face parte din familia halogenilor (simbol At).
• astralon - copolimer termoplastic obținut din clorură de vinil și acrilat de metil, folosit la prepararea plăcilor, foilor sau filmelor transparente, neinflamabile și rezistente la apă.
• atmofil - (despre elemente chimice) care intră în componența atmosferei pământești.
• atmoliză - separare a unui amestec de gaze în componenți, utilizând difuziunea lor printr-un perete poros.
• atmosfera (Pământului) - înveliș gazos, alcătuit din aer, care înconjoară Pământul;
• atmosferă - gaz sau amestec de gaze creat într-un spațiu limitat, în care au loc reacții chimice.
• atom - cea mai mică parte dintr-un element chimic care păstrează însușirile acestuia, considerat a fi ultimul element constitutiv al corpurilor, care poate lua parte la reacții chimice sau poate intra în combinații chimice.
  • atom liber - atom care nu este atras de nici un nucleu.
• atomizare - metodă de uscare care constă în pulverizarea soluțiilor sau a suspensiilor într-un curent de aer cald.
• atom liber - atom care nu este atras de nici un nucleu.
• atom marcat - izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem; alte denumiri: trasor, indicator radioactiv.
• atracție moleculară - forță de coeziune pe care o au în sine moleculele unui corp.
• aur - element chimic (simbol chimic: Au), metal prețios de culoare galbenă, strălucitor, maleabil și ductil, bun conducător de căldură și de electricitate, care se găsește în natură în stare nativă și în nisipuri aurifere și care se folosește pentru a fabrica obiecte de podoabă și de artă, monede etc., servind și ca etalon al valorii.

• aur colorat - rezultat al combinării aurului, prin aliere, cu alte metale sau elemente pentru a produce nuanțe diferite față de culoarea galbenă tipică.

• auramină - colorant de culoare galbenă pe bază de cetonă, de clorură de amoniu și de zinc, folosit pentru vopsirea materialelor textile (lână, bumbac, mătase etc.) sau a hârtiei.
• aurină - compus chimic de culoare aurie, folosit pentru a colora hârtia în roșu.
• aur(i)pigment - sulfura naturală de arsen, folosită ca vopsea galbenă; altă denumire: orpiment.
• aurolac - produs industrial de culoare aurie cu luciu metalic obținut din lac amestecat cu bronz și diluat cu eter, folosit în pictură sau pentru lucrări de vopsitorie; are efect halucinogen.
• austenită - soluție solidă de carbon în fier, constituent structural al unor oțeluri.
• autoaprindere - aprindere spontană a unei substanțe combustibile într-o zonă de contact cu oxigenul atmosferic, din cauza creșterii locale a temperaturii substanței până la punctul de aprindere.
• autocataliză - catalizare a unei reacții de către un produs, care ia naștere din reacția respectivă, putând mări sau micșora viteza de reacție.
• autoclavă - recipient metalic, închis etanș, în care se produc procese fizice și chimice sub presiune, la temperaturi ridicate și care servește la efectuarea unor reacții, la sterilizări etc.
• autooxidare - oxidare lentă numai sub acțiunea oxigenului din aer, la temperatură ordinară.
• auxocrom - grupă de atomi care, introduși în molecula unei combinații organice colorate, face să se închidă și să se intensifice culoarea acesteia și îi conferă afinitate pentru materialul pe care se află.
• azeotrop(ic) - (despre un amestec de substanțe lichide) care distilează la o temperatură constantă pentru o anumită presiune, având aceeași compoziție în stare lichidă și în stare de vapori.
• azidă - derivat organic sau metalic al acidului azothidric care, prin încălzire, se descompune uneori cu explozie.
• azină - combinație chimică organică cu inele de șase atomi și doi sau mai mulți heteroatomi, dintre care cel puțin unul este azot.
• azo- - prefix care indică prezența într-un compus organic a grupării -N = N -.
• azobenzen - azoderivat care conține în moleculă doi radicali fenil legați prin gruparea azo.
• azoderivat - compus organic care conține gruparea "azo", legată de doi radicali hidrocarbonați.
• azoic - (despre compuși organici) care conține gruparea "azo".
• azot - element chimic (simbol N), gaz mai ușor decât aerul, incolor, inodor și insipid, parte componentă a aerului (în proporție de aproximativ patru cincimi), element esențial al țesuturilor vegetale și animale obținut industrial prin distilarea aerului lichid, care este întrebuințat la umplerea becurilor electrice, la obținerea amoniacului, a acidului azotic, a cianamidei de calciu etc.; altă denumire: nitrogen.
• azotat - sare a acidului azotic, formată prin reacția dintre acesta și o bază; altă denumire: nitrat.
• azotat de argint - sare de argint a acidului azotic, care se prezintă sub formă de cristale rombice, incolore, solubile în apă și în alcool, caustică, antiseptică, astringentă, coagulantă și care se utilizează în chimia analitică și preparativă, în industria fotografică și cinematografică, la fabricarea oglinzilor și în medicină, la dezinfectări și cauterizări.
• azotat de potasiu - sare de potasiu a acidului azotic cu potasiul, folosită ca îngrășământ, ca oxidant și ca fondant; altă denumire: salpetru de India.
• azotat de sodiu - sare de sodiu a acidului azotic cu sodiul, folosită ca îngrășământ și oxidant; altă denumire: salpetru de Chile.
• azothidric, acid ~ - lichid incolor, toxic, volatil, exploziv cu formula chimică NH₃; altă denumire: acid hidrazoic.
• azotic, acid ~ - acid mineral puternic coroziv cu formula chimică HNO₃ și care la concentrația de 98% aprinde lemnul, hârtia și distruge țesuturile, întrebuințat la fabricarea îngrășămintelor, a explozivilor, a fibrelor artificiale, a coloranților etc; sinonim acid nitric, popular: apă tare.
• azotit - sare a acidului azotos, formată prin reacția dintre acesta și o bază; sinonim: nitrit.
• azotometru - aparat prevăzut cu un tub gradat, în care se poate colecta și măsura azotul (sau alt gaz) rezultat fie din arderea unei substanțe care conține azot, fie prin altă reacție chimică; sinonim: nitrometru.
• azotos - care conține azot în stare de oxidare trei.
• azotos, acid ~ - acid oxigenat al azotului, cu formula chimică HNO₂ și cu însușiri oxidante și reducătoare; sinonim acid nitros.
• azotură - combinație chimică derivată de la amoniac prin înlocuirea tuturor atomilor de hidrogen cu alte elemente; sinonim: nitrură.
• azotură de magneziu - combinație binară a azotului cu magneziu, care se prezintă sub formă de cristale de culoare cenușie-verde, insolubile în apă.
• azulenă - hidrocarbură care se găsește în uleiurile eterice extrase din plante și în unele gudroane, având formula C₁₀H₈ ; se prezintă sub forma unor cristale albastre și este utilizată și în cosmetică.

Ba - Bi

• B - simbol chimic pentru Bor.
• bachelită - rășină fenolică sintetică obținută prin condensarea fenolului cu aldehida formică, utilizată ca material electroizolant și pentru fabricarea unor obiecte de uz industrial sau casnic.
• baiț - substanță, de obicei lichidă, întrebuințată în tehnică pentru obținerea unor modificări la suprafața corpurilor solide cu scopul de a le curăța, colora sau imprima un aspect de obiect prelucrat.
• baláta - substanță asemănătoare cu cauciucul și gutaperca extrasă dintr-o plantă originară din Antile; servește la fabricarea izolanților, la impregnarea curelelor de transmisie.
• balistită - pulbere pentru lansare a proiectilelor fără fum, cu o flacără vie, strălucitoare.
• balon - vas sferic de sticlă, cu unul sau mai multe gâturi, folosit în laborator în anumite operații chimice.
• balsam - suc gros și parfumat extras din rășini sau din alte substanțe vegetale, folosit ca preparat aromat și curativ.
• balsam-de-Canada - rășină naturală, folosită la prepararea plasturilor, la lipirea lentilelor, în industria ceramică etc.
• barbotaj (sau barbotare) - trecere forțată a unui gaz dispersat în bule mici printr-un lichid.
• bariu - element chimic, metal alcalino-pământos, moale, alb-argintiu, care nu se găsește în natură în stare liberă, compușii săi fiind folosiți la fabricarea vopselelor, a sticlei, la colorarea în verde a focurilor de artificii etc.
• baroforeză - difuzie a particulelor dintr-o suspensie sub influența gravitației.
• bază - substanță care în soluție apoasă eliberează ioni hidroxil; albăstrește hârtia de turnesol, are gust leșietic și, în combinație cu un acid, formează o sare.
• bazic - (despre substanțe) care are proprietățile unei baze.
• bazicitate:

- proprietate a unor substanțe de a se comporta ca o bază;

- concentrația în ioni hidroxil a unei soluții;

- numărul de atomi de hidrogen ai unei molecule de acid care pot fi înlocuiți cu ioni metalici.

• bazificare - trecere a unui corp chimic la starea de bază.
• benzaldehidă - vezi aldehidă benzoică.
• benzamidă - amidă a acidului benzoic, cristalizată, solubilă în apă caldă și alcool, folosită în sinteze organice.
• benzen - primul termen al seriei hidrocarburilor aromatice, lichid incolor, volatil, insolubil în apă, toxic, obținut din gudroanele cărbunilor de pământ sau din petrol și întrebuințat ca materie primă la fabricarea unor compuși organici, în sinteza coloranților, a medicamentelor, a parfumurilor etc, fiind bun solvent.
• benzenic - (despre compuși chimici sau grupuri moleculare) în a cărui compoziție intră benzenul; care aparține familiei benzenului.
• benzilidenacetofenonă - vezi calconă.
• benzonitril - nitril al acidului benzoic lichid cu miros de migdale amare, toxic, folosit ca intermediar în sinteza organică.
• benzopirină - substanță gudronată care se găsește în fumul de țigară.
• benzopurpurină - substanță roșie, unul dintre cei mai importanți coloranți pentru bumbac.
• benzopiren - hidrocarbură cu nuclee benzenice condensate, prezentă în gudroanele provenite de la distilarea uscată a cărbunilor de pământ și de la arderea tutunului, care este puternic cancerigenă.
• berginizare - procedeu de obținere a benzinei sintetice prin hidrogenarea cărbunilor fosili.
• beriliu(m) - element chimic (simbol chimic Be); metal alb cenușiu tare, casant, foarte ușor, folosit în aliaje ușoare, la fabricarea unor oțeluri speciale și ca moderator sau reflector de neutroni în reactoarele nucleare.
• berkeliu(m) - element chimic sintetic, din familia actinidelor (simbol: Bk).
• biacid - (compus) care posedă două funcții acide; diacid.
• biatomic - (despre substanțe) care are molecula formată din doi atomi; altă denumire: diatomic.
• bibazic - vezi dibazic.
• bicarbonat - sare acidă a acidului carbonic, rezultată prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu un metal.
• bicarbonat de sodiu - sare albă solubilă în apă, folosită la prepararea prafului de copt și în farmacie; vezi și carbonat acid de sodiu.
• bicatenar - (despre molecule) care este alcătuită din două lanțuri polimerice legate între ele.
• biciclic - (despre compuși organici) care conține două cicluri închise în formulă.
• biclorură - compus chimic care conține doi atomi de clor.
• bicromat - sare obținută prin tratarea cu acid a cromatului unui metal.
• bicromat de potasiu - sare de potasiu a acidului bicromic, cristalizată, portocalie, întrebuințată ca agent oxidant, în metalurgie, în industria sticlei, în tăbăcărie.
• bicromic - care are doi atomi de crom.
• biiodură - sare care conține două molecule de iod.
• bilon - aliaj monetar în compoziția căruia intră în cea mai mare parte sau exclusiv metale comune.
• bimolecular - (despre reacții) în care intervin două molecule.
• binar - (despre compuși chimici) constituit din două elemente, din două substanțe etc.; (despre aliaje) care este compus din două elemente.
• biocarburant - vezi biocombustibil.
• biochimie – ramură a biologiei care stabilește corelațiile dintre procesele biologice și structura chimică, prin cercetarea proceselor chimice și fizico-chimice care au loc în organism; sinonim: chimie biologică.
• biochimie fizică - vezi chimie biofizică.
• biocombustibil - combustibil de origine organică și produs din biomasă; altă denumire: biocarburant.
• biofizica chimică - vezi chimie biofizică.
• biogaz - gaz rezultat prin descompunerea substanțelor organice, folosit drept combustibil; biometan.
• biogenerator - generator de biogaz.
• biometan - vezi biogaz.
• bioxid de carbon - vezi dioxid de carbon.
• bismut - element chimic (simbol chimic: Bi), metal alb-cenușiu, lucios, cu reflexe roșietice, casant, folosit în aliaje ușor fuzibile în industrie și ale cărui săruri au întrebuințări în medicină.
• bismutat - sare oxigenată a bismutului.
• bismutil - radical monovalent al bismutului, care se formează la hidroliza sărurilor de bismut.
• bisulfat - sare a acidului sulfuric, în care numai unul din cei doi atomi de hidrogen este înlocuit cu un metal; altă denumire: sulfat acid.
• bisulfit - sare a acidului sulfuros, în care numai unul din cei doi atomi de hidrogen este înlocuit cu un metal; altă denumire: sulfit acid.
• bisulfură - sulfură a cărei moleculă conține doi atomi de sulf.
• bitern - apă curată rezultată din evaporarea apei de mare în procesul de obținere a sării marine.
• biuret - derivat al ureei, de culoare violet-purpurie.
• biuretă - tub de sticlă gradat, cu robinet sau cu tub de cauciuc cu clemă, folosit pentru măsurarea volumelor de soluții sau de gaze.
• bivalent - (despre elemente sau radicali chimici) care are valența doi.

Bl - Bz

• blaugaz - amestec de hidrocarburi gazoase și hidrogen, obținut prin descompunerea fracțiunilor grele de petrol, folosit drept combustibil.
• blază - parte a unei instalatii de distilare în formă de recipient, în care se introduce amestecul ce urmează să fie distilat; recipient, vas mare de laborator.
• bolus - argilă fină, care este folosită ca diluant solid.
• bor - element chimic (simbol chimic: B), semimetal negru-ce-nușiu, cristalin, răspândit în natură numai sub formă de combinații, folosit, ca adaos, la obținerea unor aliaje (cărora le mărește duritatea și rezistența la coroziune), la detectarea neutronilor și la protecția contra acțiunii neutronilor în tehnica nucleară etc.
• boran - compus al borului cu hidrogenul.
• borat - sare oxigenată a borului, existentă în natură sau obținută în laborator.
• borax - borat de sodiu, cristalizat cu zece molecule de apă, care se prezintă sub formă de cristale monoclinice, incolore sau cenușii, cu luciu sticlos, folosit la sudarea metalelor, la confecționarea unor sticle speciale, în tăbăcărie, în medicină etc.
• boric, acid ~ - acid oxigenat al borului cu aspect de pulbere albă, cristalină, inodoră, solubilă în apă, folosit ca antiseptic slab.
• boricat - care este preparat cu acid boric, care conține acid boric; exemple: apă boricată, vaselină boricată.
• borură - compus al borului cu un metal.
• brom - element chimic (simbol chimic: Br), nemetal lichid din grupul halogenilor, de culoare roșu-închis, cu miros înțepător și pătrunzător, foarte toxic, care în natură există numai sub formă de compuși, mai ales bromuri, și care este utilizat în industria chimică, farmaceutică etc.
• bromat - sare sau ester al acidului bromic.
• bromhidrat - sare organică a acidului bromic.
• bromhidric, acid ~ - gaz incolor rezultat din combinarea bromului cu hidrogenul, care este utilizat la obținerea bromurilor și a unor compuși organici.
• bromic, acid ~ - acid oxigenat al bromului; lichid incolor cu proprietăți oxidante.
• bromoacetonă - produs rezultat din acțiunea bromului asupra acetonei.
• bromurare - reacție chimică de adiție sau de substituție prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de brom în molecula unui compus organic.
• bromură - sare a acidului bromhidric.
• bromură de argint - sare de argint a acidului bromhidric, cristalizată, alb-gălbuie, solubilă în amoniac, întrebuințată la obținerea emulsiilor gelatinoase pentru plăcile, filmele și hârtiile fotografice.
• bromură de potasiu - sare de potasiu a acidului bromhidric, cristalizată, incoloră, solubilă în apă, întrebuințată drept calmant.
• bronz - aliaj binar sau ternar de cupru cu alte metale (staniu, aluminiu, plumb etc), mai dur și mai rezistent decît cuprul, cu utilizări variate în tehnică.
• Bucherer, reacție ~ - reacție organică de conversie reversibilă a unui naftol la naftilamină în prezență de amoniac și bisulfit de sodiu.
• bumbac colodiu - substanță explozivă pe bază de nitroceluloză.
• buna - varietate de cauciuc sintetic obținut pe bază de butadienă.
• butadienă - hidrocarbură liniară aciclică cu două legături duble în moleculă, care se prezintă ca un gaz incolor, insolubil în apă și care se utilizează în sinteze organice, la prepararea cauciucurilor sintetice, a lacurilor etc.
• butan -hidrocarbură saturată, gazoasă sau lichefiată, din seria parafinelor, cu patru atomi de carbon în moleculă, care se găsește în gazele de sondă și de cracare sau se obține pe cale industrială, și este folosită drept combustibil industrial sau menajer, în sinteza cauciucului etc.
• butanol - vezi alcool butilic.
• butilic, alcool ~ - alcool aciclic saturat primar cu formula CH₃–(CH₂)₂–CH2OH , folosit la prepararea unor esteri și ca dizolvant; sinonim butanol.
• butanonă - lichid inflamabil cu miros de acetonă, derivat din butan, folosit în industria chimică și farmaceutică.
• butenă - hidrocarbură cu patru atomi de carbon și o dublă legătură în moleculă care prezintă mai mulți izomeri cu proprietăți și utilizări diferite; altă denumire: butilenă.
• butil - radical hidrocarbonat monovalent obținut prin eliminarea unui atom de hidrogen din molecula butanului.
• butilcauciuc - cauciuc sintetic, foarte rezistent la agenți chimici și la căldură, impermeabil la gaze, obținut prin polimerizarea unui amestec de butenă și butadienă, care este folosit la confecționarea de camere de aer, de tuburi, de benzi transportoare, la izolarea cablurilor electrice etc.
• butilenă - vezi butenă.
• butilic - (despre substanțe) care conține în moleculă radicalul butilo; exemplu: alcool butilic.
• butirat - sare sau eter a acidului butiric, cu miros de flori sau de fructe, care se folosește în industria alimentară și în parfumerie.
• butiric, acid ~ - acid organic, cu catenă liniară, care se obține prin fermentația oxidativă, cu bacterii, a zaharurilor, care este întrebuințat la prepararea unor esteri, a unor materiale plastice, la decalcificarea pieilor etc.
• butirină - ester al glicerinei cu acidul butiric, lichid uleios, incolor, cu gust amar, insolubil în apă, care este unul dintre principalii componenți ai grăsimilor.

Ca - Ci

• cacodilat - sare sau ester al acidului cacodilic, utilizat ca erbicid.
• cacodilic, acid ~ - compus organo-arsenic cu formula (CH₃)₂AsO₂H, utilizat pentru obținerea cacodilaților.
• cadmiu(m) - element chimic (simbol chimic Cd), metal moale, de culoare albă-argintie, care se găsește în natură sub formă de combinații în minereurile de zinc și care este folosit la obținerea aliajelor cu punct de topire scăzut, precum și a aliajelor rezistente față de agenții de coroziune, mai ales față de apa de mare și ca absorbant de neutroni în reactoarele nucleare, în medicină etc.
• calaican - sulfat de fier divalent, sub formă de cristale albastre-verzi, monoclinice, solubil în apă, care este utilizat la combaterea dăunătorilor în agricultură, la vopsitul țesăturilor, la obținerea cernelii, în tăbăcărie, în medicina populară etc.
• calcanit - vezi sulfat de cupru.
• calcar - vezi carbonat de calciu.
• calce:

- material refractar care se obține prin calcinarea carbonatului de calciu natural;

- vezi oxid de calciu.

• calce sodată - amestec de oxid de calciu cu 5-20% de hidroxid de sodiu, sub formă de granule albe(-gălbui), care absoarbe dioxidul de carbon și vaporii de apă din aer și care este folosit la uscarea gazelor, la umplerea extinctoarelor etc.
• calcificare (sau calcifiere) - (despre substanțe) îmbogățire în carbonat de calciu.
• calcimetru - aparat de laborator care determină bioxidul de carbon din carburanți.
• calcinare:

- transformare în altă substanță prin încălzire la o temperatură înaltă, în vederea eliminării apei, a înlăturării unor compuși volatili, a oxidării etc.; ardere la foc intens a piatrei de var pentru a obține var;

- încălzire, în absența aerului, până la o temperatură inferioară celei de topire, pentru eliminarea apei sau pentru disocierea carbonaților.

• calcină - pulbere galbenă, obținută prin oxidarea unui amestec de cositor și plumb, folosită la prepararea emailurilor de faianță și ca abraziv.
• calciu - element chimic (simbol chimic Ca), metal alcalino-pământos, alb-argintiu, moale, aflat în natură numai sub formă de combinații (calcar, gips etc), care se poate prepara prin electroliza clorurii de calciu în stare topită și care este folosit în construcții, în industrie, în terapeutică etc. sub formă de compuși.
• calcofil - (despre elemente chimice) care are o deosebită afinitate pentru sulf.
• calcogen - element chimic din grupa a VI-a a tabelului periodic (grupa oxigenului).
• calconă - cetonă aromatică obținută în urma unei reacții de condensare aldolică dintre benzaldehidă și acetofenonă; denumiri alternative: benzilidenacetofenonă, fenilstirilcetonă.
• californiu - element chimic (simbol chimic Cf), metal radioactiv transuranic, din familia actinidelor; este utilizat ca sursă internă de neutroni, în analize de activare sau pentru pornirea reactoarelor nucleare.
• calomel - vezi clorură mercuroasă.
• camfor - substanță organică, incoloră, volatilă, cu miros caracteristic și cu gust amar, utilizată în medicină și la fabricarea celuloidului.
• caolin - argilă fină, în a cărei compoziție intră în special caolinitul, de culoare albă, utilizată la fabricarea porțelanului și a faianței, în industrie, medicină etc.
• capnometrie - măsurare a densității fumului.
• caprilic, acid ~ - acid saturat, lichid, incolor, cu miros neplăcut, care se găsește în untul din lapte de vacă, de capră, în untul nucii de cocos și în alte grăsimi vegetale; altă denumire: acid octanoic.
• caprolactamă - substanță organică de tipul amidelor ciclice, din care se fabrică fire și fibre sintetice poliamidice, care, în funcție de firma producătoare, se numesc relon, capron, perlon etc.
• capsulă - vas de laborator în care se încălzesc diferite substanțe chimice.
• captare - colectare de fluide într-un rezervor, în tuburi, într-un bazin etc.
• carat - indice pentru conținutul relativ în aur al aliajelor acestuia, egal cu a 24-a parte din masa totală.
• carbamat - sare a acidului carbamic.
• carbamic, acid ~ - acid organic, cu formula NH₂COOH, cunoscut numai sub formă de săruri sau de esteri.
• carbamidă - vezi uree.
• carbanion - ion organic intermediar, instabil, care conține o pereche de electroni cu sarcină negativă, neparticipanți la un atom de carbon, având trei covalențe.
• carbenă - intermediar instabil, derivat de la carbonul divalent, în care atomul de carbon este legat de doi atomi de hidrogen și care posedă o pereche de electroni neparticipanți, având timpul de viață mai lung decât radicalul metil.
• carbene - amestec de substanțe organice, casant, cu aspect de huilă, existent în asfalturi, în depozitele de alterare a uleiurilor minerale, în reziduurile de la cracare, care în cantitate mai mare de 1% degradează calitățile bitumului.
• carbid - vezi carbură de calciu.
• carbinol - denumire veche a alcoolului metilic și, prin extensie, pentru ceilalți alcooli care derivă de la acesta.
• carbochimie - chimie industrială a produselor provenind din huilă.
• carbociclic - (despre compuși organici) al căror lanț închis nu conține decât atomi de carbon.
• carbodiamidă - vezi uree.
• carbogazos - care conține o cantitate de dioxid de carbon dizolvat; vezi și apă carbogazoasă.
• carbogen - amestec de bioxid de carbon în oxigen, utilizat mai ales în tratamentul asfixiilor.
• carboide - compuși organici, de culoare neagră, insolubili în solvenți organici, care se găsesc în asfalturile naturale, în reziduurile de la cracare etc.
• carbol - vezi carbolic, acid ~.
• carbolic, acid ~:

- compus organic derivat din benzen, cu formula moleculară C₆H₅OH, folosit în farmacie și în industrie; sinonime: acid fenic, fenol, denumire învechită: carbol; vezi și ulei carbolic;

- nume generic dat derivaților obținuți din hidrocarburile aromatice prin înlocuirea unuia sau a mai multor atomi de hidrogen din nucleu prin grupa hidroxil.

• carbolineu(m) - produs de culoare brună, care se obține prin distilarea uscată a cărbunelui de pământ, folosit ca fungicid, la impregnarea lemnului etc.
• carbometru - aparat pentru detectarea bioxidului de carbon.
• carbon - element chimic (simbol chimic C), metaloid, foarte răspândit în natură, în toți compușii organici de natură animală sau vegetală, în carbonați anorganici, în aer, sub formă de dioxid de carbon, în cărbunii de pământ, precum și în stare elementară ca diamant și grafit, care este utilizat drept combustibil, absorbant, abraziv, în industria electrotehnică etc.
• carbon-14 - izotop radioactiv al carbonului, care servește la stabilirea vârstei vestigiilor materiale.
• carbonat - sare a acidului carbonic.
  • carbonat de amoniu - substanță cristalină, incoloră, cu miros puternic de amoniac, volatilă, folosită la aluaturi, ca praf de copt.
  • carbonat de calciu - substanță anorganică solidă de culoare albă cu formula CaCO₃; se folosește la fabricarea varului, a cimentului, a dioxidului de carbon, în metalurgie, în poligrafie, în agrotehnică; în natură se găsește în calcit, aragonit, calcar etc.
  • carbonat de sodiu - sarea de sodiu a acidului carbonic, folosită în industria sticlei, a săpunului, a uleiurilor vegetale, a petrolului, în cea metalurgică, farmaceutică, în gospodărie etc; altă denumire: sodă.
    • carbonat acid de sodiu - sarea acidă de sodiu a acidului carbonic, folosită ca alcalinizant al secreției gastrice și sub formă de loțiuni detergente în infecții, arsuri etc.; alte denumiri: bicarbonat de sodiu, hidrogenocarbonat de sodiu.
• carbonatare - reacție chimică de transformare a hidroxizilor metalici în carbonați, produsă cu participarea dioxidului de carbon.
• carbonic, acid ~ - acid slab, cu formula H₂CO₃, care se obține prin dizolvarea bioxidului de carbon în apă; este utilizat la prepararea băuturilor răcoritoare.
• carbonil:

- grupare funcțională bivalentă, prezentă în aldehide și cetone;

- nume dat combinațiilor oxidului de carbon cu unele metale grele (crom, molibden, fier, cobalt, nichel etc), având stabilitate chimică și termică mare și aplicații în sinteza chimică.

• carbonilare - procedeu industrial de obținere a aldehidelor prin tratarea olefinelor cu un amestec de hidrogen și carbon în prezența unui catalizator pe bază de cobalt; altă denumire: oxosinteză.
• carbonilic:

- (despre substanțe) care conține în moleculă gruparea funcțională carbonil;

- (compuși ~i) denumire generică pentru aldehide și cetone.

• carbonizare:

- descompunere termică a cărbunilor în absența oxigenului din aer sau în prezența unei cantități insuficiente de oxigen (semidistilare), compusul obținut fiind cocsul, alături de hidrocarburi alifatice, olefinice și aromatice, amoniac, hidrogen, azot, oxid și dioxid de carbon;

- transformare, descompunere prin ardere (a lemnului sau a compușilor organici).

• carbonizarea lemnului - procedeu de descompunere termică a lemnului, în vederea obținerii cărbunelui de lemn, a gudronului de lemn, a acidului pirolignos etc.

• carborund(um) - vezi carbură de siliciu.
• carboxil - grupare funcțională monovalentă cu formula -COOH, caracteristică acizilor organici, în care există o grupare hidroxil legată direct de o grupare carbonil al cărei atom de hidrogen se poate înlocui cu un metal.
• carboxilare - introducere a grupării carboxil în molecula unui compus organic.
• carboxilic - (despre substanțe) care conține o grupare carboxil.
  • carboxilic, acid ~ - acid organic care conține în moleculă grupa funcțională carboxil.
• carboximetilceluloză - derivat al celulozei, obținut prin tratarea alcalicelulozei cu acid monocloracetic, fiind utilizat ca adaos la fabricarea detergenților, la prepararea unor adezivi etc.
• carburat - care conține carburi sau carbon; care rezultă din amestecul aerului cu carburantul.
• carbură - substanță rezultată din combinarea carbonului cu un metal sau cu unele metaloide.

• carbură de calciu - combinație a calciului cu carbonul, sub formă de cristale incolore și inodore, în stare pură, iar ca produs tehnic (de puritate 80%), de culoare cenușie; reacționează energic cu apa, producând acetilenă și hidroxid de calciu; altă denumire: carbid.
• carbură de fier - compus cu formula Fe₃C, component de bază al aliajelor fier-carbon; altă denumire: cementită.
• carbură de siliciu - compus cu formula SiC, utilizat ca abraziv sau ca material refractar; altă denumire: carborund(um).

• • carbură de wolfram - compus cu formula WC, care, fiind de două ori mai dur decât oțelul, este utilizat la fabricarea sculelor.
• carminic, acid ~ - acid organic de culoare roșie, solubil în apă, principalul colorant din carmin.
• carnalit - clorură de potasiu și de magneziu, naturală, hidratată, folosită ca îngrășământ chimic potasic, pentru extragerea magneziului etc.
• carom - cauciuc sintetic românesc.
• caserolă - capsulă de porțelan, cu coadă, folosită în laborator pentru topirea substanțelor vâscoase și puțin volatile.
• casiopiu - vezi lutețiu.
• cataforeză - deplasare spre catod a particulelor dintr-o soluție coloidală, sub acțiunea câmpului electric.
• catalizat - (despre reacții) care este accelerat sub influența unui catalizator.
• catalizator - substanță care modifică viteza unei reacții chimice, fără a participa la reacție.
• cataliză - acțiune prin care se grăbește sau se încetinește o reacție chimică, sub influența unor catalizatori.

• cataliză negativă - vezi anticataliză.
• cataliză pozitivă - proces în care viteza de reacție este mărită de un catalizator.

• catenă - lanț de atomi (în special de carbon) uniți între ei prin valențe simple sau multiple; altă denumire: lanț.
• cateretic - (despre substanțe caustice) care are acțiune slabă, puțin intensă.
• catiopexic - care fixează cationii dintr-o soluție.
• catran - vezi gudron.
• cauciuc - polimer elastic, natural sau sintetic, care poate fi prelucrat pentru a produce o varietate de produse ca: anvelope, benzi elastice, tuburi etc.

• cauciuc natural - material elastic obținut din latexul extras din arborele de cauciuc (Hevea brasiliensis).
• cauciuc sintetic - material polimeric care este produs prin sinteză chimică, în loc să fie extras din plante; este proiectat să aibă proprietăți similare cu cauciucul natural, dar poate fi adaptat pentru a satisface diverse cerințe.

• caustic - (despre substanțe chimice) care arde, distruge țesutul animal și vegetal; vezi și sodă caustică.
• caustificare (sau causticizare) - transformare a carbonaților alcalini în alcalii caustice cu ajutorul laptelui de var.
• cărbune bituminos - cărbune negru, moale, strălucitor, de grad mediu, conținând în jur de 80% carbon și 20% oxigen; dă mai multă căldură și mai puțin fum decât lignitul.
• ceară - produs natural sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase și care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc.; poate fi: animală (ceară de albine), vegetală sau minerală.

• ceară de albine - ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor.
• ceară de parchet - amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală și cu alte substanțe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare.
• ceară de pământ - vezi ozocherită.
• ceară minerală - ceară sintetică obținută prin prelucrarea țițeiului, a gazelor de sondă, a gazelor de rafinărie și a gazului metan; exemple: ozocherita, parafina, colofoniul.
• ceară montană - ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți.
• ceară roșie - amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc.
• ceară vegetală - ceară obținută din plante, prin recoltarea directă sau alte metode de extracție de pe suprafața epidermei diferitelor părți ale plantei.

• celafibră - fibră textilă artificială din categoria fibrelor celulozei, puțin higroscopică, permeabilă pentru radiațiile ultraviolete și ușor inflamabilă.
• celaperm - fibră obținută pe cale chimică din celuloza de bumbac, cu aceleași proprietăți ca celofibra, dar cu un tușeu deosebit.
• celstină - sulfat de stronțiu natural, sticlos-transparent, incolor sau ușor colorat, întrebuințat ca materie primă la prepararea sărurilor de stronțiu.
• celobioză - dizaharidă sub formă de pulbere microcristalină, solubilă în apă, activă optic, care este formată din două molecule de glucoză, rezultând prin acetoliza celulozei.
• celofan - produs (ca o foiță subțire și transparentă) obținut din soluții de viscoză sub formă de filme și foi impermeabile, insolubil în apă și alcool, folosit la ambalaje.
• celon - vezi acetat de celuloză.
• celțiu - vezi hafniu.
• celuloid - materie solidă, incoloră, uneori transparentă, lucioasă, flexibilă și plastică, ușor inflamabilă, obținută din nitroceluloză și camfor, folosită la fabricarea filmelor fotografice, a lacurilor și a unor obiecte uzuale.
• celuloză - polizaharid format din resturi de glucoză, component principal al pereților celulari ai plantelor, care este folosit în industria hârtiei, a lacurilor, a fibrelor artificiale, a maselor plastice, a explozivilor etc.
• cementită - vezi carbură de fier.
• centralită - derivat al ureei, folosit ca gelatizant și plastifiant pentru nitroceluloză și ca stabilizant pentru pulberi.
• centrifugare - operație de separare prin sedimentare sau prin filtrare, sub acțiunea forței centrifuge, a componenților cu densități diferite dintr-un lichid eterogen.
• centrifugă- aparat utilizat pentru separarea dintr-un amestec a substanțelor cu densitate diferită, cu ajutorul forței centrifuge.
• cenușă - reziduu solid, format din substanțe minerale sub formă de pulbere, care rămîne după arderea completă a unei substanțe.
• ceramică - material obținut prin modelarea și arderea argilelor și din care se fabrică obiecte sanitare, piese rezistente la temperaturi înalte, izolatori electrici etc.
• ceramologie - studiu al ceramicii.
• cerargirit - clorură de argint naturală, folosită ca minereu de argint.
• cerezină - produs obținut prin rafinare din ozocherită sau din reziduurile de petrol, care este folosit în diverse industrii.
• ceriu - element chimic (simbol Ce), metal moale, din familia lantanidelor, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor.
• cerometrie (sau cerimetrie) - metodă volumetrică în care se folosesc, ca reactiv oxidant, soluții de săruri de ceriu.
• cerneală - substanță lichidă sau vâscoasă, variat colorată, care conține uleiuri sicative, uleiuri polimerizate, albumine și coloranți și care servește la scris, la tipărit, la ștampilat, la gravat etc.
  • cerneală simpatică - cerneală incoloră, care devine vizibilă numai la căldură sau prin tratarea cu diferite soluții speciale (și care se întrebuințează pentru a scrie texte secrete).
• ceruză - carbonat bazic de plumb, foarte otrăvitor, folosit ca pigment alb la prepararea vopselelor de exterior pentru vapoare, datorită rezistenței mari la lumină și la umezeală; sinonim: alb de plumb.
• cesiu(m) - element chimic (simbol Cs), metal alcalin, alb, moale, care se oxidează în aer, folosit la fabricarea celulelor fotoelectrice.
• cetan - alcan normal cu 16 atomi de carbon în moleculă; vezi și cifră cetanică.
• cetenă - cea mai simplă cetonă, obținută prin piroliza acetonei, care se prezintă sub forma unui gaz înecăcios și care polimerizează ușor.
• cetonă - (nume generic dat unor) combinații organice cu una sau mai multe grupări cetonice legate de doi radicali identici sau diferiți, saturați sau nesaturați, care pot fi obținute prin deshidratarea alcoolilor secundari sau prin oxidarea acestora și care se folosesc ca solvenți, ca materie primă în sinteze organice, la fabricarea unor produse cosmetice, a unor medicamente etc.
• cetoză - monozaharid care conține o grupare cetonică în moleculă.
• cheag - vezi coagul.
• chelare (sau chelatizare) - proces de formare a chelaților.
• chelat - compus în care un atom metalic se află între atomi electronegativi legați de un radical organic.
• chelator - (despre compuși, substanțe) care formează chelați.
• chemoluminescență - vezi chimi(o)luminescență.
• chemosorbție - fixare a unei substanțe în stare gazoasă sau lichidă la suprafața unui solid, ca urmare a formării unei legături chimice.
• chimie - știință care se ocupă cu studierea structurii interne a diferitelor corpuri simple și compuse, cu natura și proprietățile acestor corpuri, cu schimbările provocate de acțiunea atomilor sau a moleculelor unor corpuri asupra altora, cu transformările lor calitative și cantitative, precum și cu combinațiile noi rezultate în urma acestor transformări.
  • chimie analitică - ramură a chimiei care se ocupă cu cercetarea elementelor componente ale substanțelor și a combinațiilor lor.
  • chimie anorganică - parte a chimiei care studiază condițiile tuturor celorlalte elemente de care nu se ocupă chimia organică; sinonim: chimie minerală.
  • chimie biofizică - ramură a chimiei care are ca domeniu sistemele biologice, studiind moleculele care alcătuiesc sistemul sau de structură supra-moleculară a acestora; alte denumiri: biochimie fizică sau biofizica chimică.
  • chimie biologică - vezi biochimie.
  • chimie cuantică - ramură a chimiei care studiază natura legăturii chimice și mecanismele de reacție pe baza legilor și principiilor mecanicii cuantice.
  • chimie fizică - parte a chimiei care sistematizează materialul chimiei anorganice și al celei organice din punctul de vedere al proprietăților substanțelor, pe de o parte, și al transformărilor materiale, pe de altă parte.
  • chimie industrială - ramură a chimiei care se ocupă cu aplicarea procedeelor chimice în tehnica fabricației.
  • chimie minerală - vezi chimie anorganică.
  • chimie nucleară - ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomic.
  • chimie organică - disciplină care studiază hidrocarburile și derivații lor, urmărind metodele de obținere, compoziția, structura și proprietățile lor fizice și chimice.
  • chimie tehnologică - disciplină care studiază procesele, metodele, procedeele, operațiile etc. utilizate în scopul obținerii unui produs chimic.
• chimi(o)luminescență - fenomen care constă în emiterea de radiații luminoase în timpul unor reacții chimice; altă denumire: chemoluminescență.
• chimizare:

- introducerea, pe scară mare, în procesele de producție, a procedeelor chimice;

- prelucrare prin procedee chimice.

• chinaldină - substanță extrasă din gudronul de huilă, care este folosită în sinteza coloranților.
• chinoleină - substanță chimică extrasă din gudronul de huilă, folosită pentru obținerea unor coloranți și a unor medicamente.
• chinonă - compus organic de tip dicetonă, folosit în sinteza unor materii colorante și în farmaceutică.
• chinoroz - vezi negru de fum.
• chinovar - sulfura roșie de mercur, folosită ca medicament și colorant.
• chiralitate - proprietate a unor molecule de a fi optic active, de a admite aranjări diferite ale elementelor structurale.
• cianamidă - substanță chimică cu formula CN₂H₂, cristalină, instabilă, folosită pentru obținerea melaminei.
• cianat - sare a acidului cianic, cu formula chimică [OCN]⁻ sau [NCO]⁻.
• cianhidric, acid ~ - lichid incolor, volatil, foarte toxic, cu miros de migdale amare, având formula chimică HCN; sinonim: acid prusic.
• cianhidrină - compus organic, care conține în moleculă un hidroxid și un nitril, obținut sintetic din acid cianhidric și o aldehidă sau cetonă, cu utilizări în sinteza organică.
• cianic, acid - nitril al acidului carbonic, rezultat prin încălzirea ureei la 180°C.
• cianogen - gaz cu formula (CN)₂, incolor, toxic, lacrimogen, cu miros de migdale amare.
• cianometan - nitril acetic.
• cianurare:

- procedeu hidrometalurgic, folosit pentru extracția aurului și a argintului din minereuri, care constă în solubilizarea aurului și a argintului sau a compușilor lor cu ajutorul soluțiilor diluate de cianuri alcaline, în prezența oxigenului, urmată de precipitarea metalelor cu zinc, aluminiu, sulfura de sodiu etc.;

- tratare cu cianură.

• cianură - sare a acidului cianhidric.
• cianuric, acid - produs de polimerizare a acidului cianic, cristalin, greu solubil în apă rece, solubil în apă caldă, care, la cald, se descompune în acid cianic.
• ciclan - hidrocarbură ciclică saturată, prezentă în petrol.
• ciclanol - nume dat alcoolilor derivați din ciclan.
• ciclanonă - denumire generică pentru cetonele derivate din ciclan.
• ciclică, serie ~ - ansamblu de compuși a căror moleculă conține cel puțin un lanț închis, cu valențele satisfăcute.
• ciclic, compus ~ - compus chimic care are catenele în formă de ciclu.
• ciclizare - reacție prin care lanțul de atomi din molecula unui compus organic se închide și formează un ciclu.
• cicloalcan - hidrocarbură saturată ciclică; cicloparafină.
• cicloalchenă - hidrocarbură ciclică nesaturată cu o dublă legătură în moleculă.
• ciclohexan - hidrocarbură ciclică saturată, cu șase atomi de carbon în moleculă, lichidă, extrasă din petrol sau obținută sintetic, prin reducerea benzenului, care se folosește ca solvent și ca materie primă în industria fibrelor sintetice.
• ciclohexanol - alcool ciclic saturat, cu șase atomi de carbon în moleculă, cristalin, higroscopic, cu miros de camfor, folosit ca intermediar în fabricarea caprolactamei.
• ciclohexanonă - cetonă ciclică saturată, cu șase atomi de carbon în moleculă, uleioasă, cu miros de mentă, folosită ca dizolvant și ca materie primă pentru fabricarea caprolactamei.
• cicloparafină - vezi cicloalcan.
• ciclopentanol - alcool ciclic saturat, cu cinci atomi de carbon în moleculă, lichid, care se obține prin reducția ciclopentanului.
• ciclopropan - alcan ciclic saturat, cu trei atomi de carbon în moleculă, gaz incolor, inflamabil și exploziv, cu miros și gust caracteristice, folosit în inhalații cu anestezic general.
• ciclu - lanț închis de atomi din molecula unei substanțe.
• cifră cetanică - indice care exprimă aprecierea calității arderii unui combustibil în motorul cu aprindere prin comprimare; vezi și cetan.
• cimen - compus organic, hidrocarbură aromată, care se găsește în uleiurile eterice izolate din diferite plante (cimbru, chimion), din rășina coniferelor și din unele petroluri, folosit în parfumerie și ca solvent pentru lacuri.
• cimol - produs rezultat din leșia obținută după separarea celulozei de molid.
• cinamic, acid ~ - acid extras din uleiul de scorțișoară, din balsamul-de-Peru etc.
• cinetică chimică - ramură a chimiei care se ocupă cu studiul evoluției reacțiilor chimice și influenței factorilor fizico-chimici asupra desfășurării acestor reacții.
• citrat - sare a acidului citric.
• citric, acid ~ - acid organic (C₆H₈O₇) care se găsește, mai ales, în sucul de lămâie; denumire populară: sare de lămâie.

Cl - Cz

• clei - substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținute pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte.
• clor - element chimic (simbol Cl) gazos, galben-verzui, cu miros înțepător, sufocant, toxic, cu proprietăți decolorante și dezinfectante, care are numeroase întrebuințări în industria chimică.
• cloracetic, acid ~ - acid obținut prin substituirea unui atom de clor cu unul de hidrogen din acidul acetic.
• cloramină - compus organic cu puternice proprietăți oxidante și efect antiseptic; se prezintă sub formă de pudră albă cristalină, solubilă în apă, folosită ca bactericid, oxidant și dezodorizant.
• clorat - sare a acidului cloric, cu proprietăți oxidante și explozive.

• clorat de potasiu - (KClO₃) substanță cristalină albă, strălucitoare, solubilă în apă și toxică; este întrebuințat ca oxidant, în industria explozivilor, la fabricarea chibriturilor, ca antiseptic etc.
• clorat de sodiu - compus anorganic cu formula NaClO₃, fiind sarea de sodiu a acidului cloric; este o substanță cristalină albă, higroscopică, ușor solubilă în apă.

• clorator - recipient pentru clorurare.
• clorbenzen - derivat monoclorurat al benzenului, materie primă la fabricarea unor coloranți, medicamente etc.
• clorhidric, acid ~ - gaz incolor cu miros înțepător, rezultat din combinarea clorului cu hidrogenul sau prin acțiunea acidului sulfuric asupra clorurii de sodiu, cu numeroase întrebuințări în industria chimică; denumire populară spirt-de-sare.
• clorurare (sau clorurație) - reacție chimică prin care se introduc unul sau mai mulți atomi de clor în molecula unui compus organic, obținându-se o clorură; vezi și clorator.
• clorură - sare a acidului clorhidric; combinație a clorului cu un element chimic sau cu o substanță organică.

• clorură de amoniu - sare solubilă în apă, cu formula NH₄Cl, folosită la cositorirea cuprului, în soluția unor pile electrice și în diferite reacții chimice; denumire populară: țipirig.
• clorură de mercur (I) - vezi clorură mercuroasă.
• clorură de mercur (II) - vezi clorură mercurică.
• clorură de polivinil - vezi policlorură de vinil.
• clorură de sodiu - substanță anorganică cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; denumire populară: sare de bucătărie.
• clorură de var - substanță decolorantă și dezinfectantă, obținută din clor și var stins.
• clorură de vinil - compus organic gazos obținut prin clorurarea etilenei; vezi și policlorură de vinil.
• clorură mercurică - sare a acidului clorhidric cu mercurul divalent cu formula chimică HgCl₂; altă denumire: clorură de mercur (II).
• clorură mercuroasă - clorură a mercurului în stare de oxidare I, care se prezintă sub forma unei pulberi albe, fine, insolubile în apă, având acțiune purgativă și vermifugă; alte denumiri: calomel, clorură de mercur (I).

• coacervat - agregare reversibilă de particule coloidale care precede precipitarea unui fluid.
• coacervație - stare instabilă a unei soluții coloidale între starea de dizolvare și cea de precipitare.
• coagul - masă de substanță coloidală închegată; sinonim: cheag.
• coagulant - (agent fizic sau chimic) care poate produce coagularea unui sistem coloidal.
• coagulare - (despre substanțe organice lichide) obținerea unui grad mai mare de densitate (intermediar între starea lichidă și cea solidă).
• coalescență - reunire a picăturilor dintr-o emulsie sau a granulelor dintr-o suspensie coloidală în picături sau particule mai mari.
• coeficient de partiție (sau de distribuție) - raportul dintre concentrația unui compus chimic dintr-un amestec de doi solvenți nemiscibili, în stare de echilibru.
• compoziție chimică - specifică identitatea, aranjamentul și raportul dintre elementele chimice care formează un compus chimic prin intermediul legăturilor chimice și atomice; se poate referi și la compoziția amestecurilor, în special a amestecurilor de gaze.
• compus (chimic) - corp format din combinarea mai multor elemente.
• concentrație osmotică - mărime care exprimă concentrația de substanțe dizolvate într-un lichid, luând în considerare capacitatea acestora de a afecta presiunea osmotică.
• conversiune:

- transformare, în urma unui proces chimic, a unei specii de molecule în alta;

- mărime care exprimă transformarea substanțelor inițiale dintr-o reacție chimică, exprimată de obicei în procente pe unitatea de timp.

• coordinanță:

- legătură chimică particulară care explică legătura mai multor molecule dintr-un compus complex;

- număr total al ionilor sau atomilor legați direct la un element central.

• cracare (sau cracaj) - proces industrial de descompunere, la temperaturi și presiuni înalte, a unui compus organic în molecule mai simple (prin care se obțin din hidrocarburile grele, rămase de la distilarea fracționată a țițeiului, hidrocarburi ușoare, care au o valoare mai mare), folosit mai ales în industria petrolieră.
• criolit - fluorură naturală de sodiu și aluminiu, incoloră, albă sau ușor colorată, sticloasă, folosită în metalurgie și în industria sticlei.
• cristal ionic - rețea tridimensională ordonată de ioni pozitivi și negativi care se atrag reciproc prin forțe electrice.
• cristalohidrat - substanță solide cristaline în a căror compoziție intră și molecule de apă (exemple: CuSO₄·5H₂O; MgSO₄·7H₂O).
• cromatografie - tehnică pentru separarea și identificarea componentelor dintr-o amestec de substanțe, bazată pe diferențele de viteză cu care diferitele componente ale unei amestecuri se deplasează printr-un mediu în timp ce sunt purtate de un solvent sau un gaz.

• cromatografie pe coloană - tehnică de separare pe baza diferențelor de afinitate sau interacțiuni chimice cu un material de umplutură în interiorul unei coloane, care conține cu un material poros, de obicei, granule fine sau particule solide, care servesc drept fază staționară.

• cupru - element chimic, metal de culoare roșiatică, foarte maleabil, ductil și bun conducător de electricitate, cu numeroase întrebuințări în industria tehnică, în fotogravură, galvanoplastie, la obținerea de aliaje; altă denumire: aramă.