spic

română

Etimologie

Din latină spicum.

Pronunție

  • AFI: /spik/


Substantiv


Declinarea substantivului
spic
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ spic spice
Articulat spicul spicele
Genitiv-Dativ spicului spicelor
Vocativ spicule spicelor
  1. inflorescență caracteristică plantelor graminee, alcătuită din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axă centrală lungă.
  2. stilizare decorativă în formă de spic, frecventă în arta populară pe cusături, țesături etc.
  3. vârful firelor de păr, mai lungi (și de altă culoare), din blana unor animale.
  4. (pop.) vârf de munte; pisc.
  5. partea cea mai înaltă a acoperișului casei.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Expresii

  • A da în spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge în faza de dezvoltare în care apare spicul ; a înspica


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.