ordonanță

română

Etimologie

Din franceză ordonnance.

Pronunție

  • AFI: /or.do'nan.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
ordonanță
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ordonanță ordonanțe
Articulat ordonanța ordonanțele
Genitiv-Dativ ordonanței ordonanțelor
Vocativ ordonanță ordonanțelor
  1. dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc., act care conține această dispoziție.
  2. (în trecut) hotărâre, sentință judecătorească.
  3. (înv.) rețetă medicală.
  4. (în vechea armată) soldat atașat pe lângă un ofițer pentru servicii personale.
  5. aranjare, orânduire, organizare a elementelor unei opere de artă ale unei construcții etc.

Cuvinte compuse


Traduceri

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.