dispoziție
română
Variante
Etimologie
Din franceză disposition < latină dispositio, dispositionis.
Pronunție
- AFI: /dis.poˈzi.ʦi.e/
Substantiv
| Declinarea substantivului dispoziție | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | dispoziție | dispoziții |
| Articulat | dispoziția | dispozițiile |
| Genitiv-Dativ | dispoziției | dispozițiilor |
| Vocativ | dispoziție | dispozițiilor |
- prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine.
- așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan.
- stare sufletească (bună sau rea); (p.ext.) dorință (momentană) de a face un anumit lucru.
Locuțiuni
- (loc.adv.) La dispoziție = la îndemână.
Expresii
- A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online
Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.