ocniță

Etimologie

Din ocnă + sufixul -iță.

Pronunție

• AFI: /'ok.ni.ʦə/

Substantiv

1. (pop.) diminutiv al lui ocnă.
2. adâncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă.
3. firidă mică făcută ca element decorativ în partea exterioară a zidului unei clădiri.
4. groapă adâncă; hrubă.
5. (reg.) schelet de pari în formă de prismă triunghiulară cu două laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca să se usuce; acoperiș de scânduri sprijinit pe țăruș, sub care se întind snopii de cereale în același scop.

Anagrame

• aconit
• cation
• căințo
• cănițo
• cătino
• conița
• antico
• atonic
• cinato
• cionta
• contai

Referințe

• DEX '98 via DEX online