martoră

Etimologie

Din martor.

Pronunție

• AFI: /'mar.to.rə/

Substantiv

1. persoană care asistă sau a asistat la o întâmplare, la o discuție, la un eveniment etc. (și care poate relata sau atesta cum au decurs faptele).
2. persoană chemată să declare în fața unei instanțe judecătorești sau a altui for de cercetare, tot ce știe în legătură cu un fapt pe care îl cunoaște direct.
3. persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaște direct.
4. persoană chemată, conform legii, să asiste la întocmirea unor acte, pe care le semnează pentru a le da valoare legală.
5. fiecare dintre reprezentanții celor două persoane care urmează să se bată în duel.

Anagrame

• armator

Referințe

• DEX '98 via DEX online