întâmplare

română

Etimologie

Din a (se) întâmpla.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.tɨm'pla.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
întâmplare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ întâmplare întâmplări
Articulat întâmplarea întâmplările
Genitiv-Dativ întâmplării întâmplărilor
Vocativ întâmplare întâmplărilor
  1. acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei.
  2. ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment.
  3. peripeție; aventură (neplăcută).
  4. ceea ce se petrece în mod incidental; hazard.

Locuțiuni

  • (loc.adv.) Din întâmplare = incidental.
  • La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală.
  • (pop.) La toată întâmplarea = în orice caz.
  • (pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate.


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.